Deșteapta Curte Constituțională din România, formată din vajnici pensionari cu frumoase cariere în regimul comunist nederanjate de vreo Revoluție care, conform bârfelor, ar fi avut loc în anul 1989, s-a pronunțat în chestiunea cumulului pensiei cu salariul. Dat fiind că guvernul Boc a făcut o greșeală -din neglijență- precizând incompatibilitatea pensiilor cu veniturile, nu cu salariile, mobilizând astfel contra mase de actori pensionari, nu mai voiam să apăr această decizie, deși fondul era și rămâne corect.
Dar nu se poate să nu fii agasat de Curtea Constituțională, a cărei singură decizie justă ar fi fost să ne spună că nu scrie nimic de pensii în Constituție și deci ei nu au căderea să se pronunțe.
În fond, asta fusese decizia lor data trecută. Pensionarii constituționali au declarat în 2005 ca neconstituțională legea ministrului Monica Macovei ca magistrații pensionabili să iasă la pensie, o formă minoră de justiție socială și lustrație totodată. Membrii CCR au motivat atunci decizia prin faptul că e nedrept că ei nu pot sta peste vârsta de pensie când restul populației poate, deci sunt discriminați. Azi, când s-a propus o lege pentru toată lumea, au trebuit să inventeze altă motivație ca s-o respingă.
Dar concluzia e aceeași: că e perfect normal să te retragi din sistemul de stat, să îți faci socotelile finale, să tragi linia ca și cum ai pleca, să ți se stabilească cuantumul pensiei, să te duci acasă și imediat să faci un alt contract cu statul, să redeschizi exact dosarul pe care l-ai închis (dar fără a-l redeschide de fapt) și să o iei de la capăt cu cariera. În fond, de ce nu te transferi de unde lucrai la acest nou loc de muncă, de ce nu îți faci două norme, un lucru legal, de ce trebuie să te retragi, deci să iei din bugetul amărât de pensii când de fapt nu ești retras și ai mai putea cotiza o vreme.
Cu majoritate de voturi, CCR a declarat însă că Ordonanța de Urgență a Guvernului este neconstituțională, deoarece afectează drepturile fundamentale prevăzute de Constituție, privind dreptul la muncă și dreptul la pensie.
Asta e ca și cum aș spune eu că cei care sunt împotriva adulterului privează omul de libertatea de a iubi. În realitatea, e mai natural și mai drept să iubești persoane diferite pe rând, tot așa cum există o perioadă în care muncești, și una în care te retragi, nu e un drept al omului să te bucuri de amândouă în același timp.
Cine s-a pensionat devreme ca să își facă o bază de venit lejer și a găsit o slujbă ar fi onest să se întoarcă la lucru, nu să greveze bugetul de pensii al statului și să mai ia și un tot salariu de la stat. Poate nu știți că oamenii care muncesc oficial în țara asta sunt sub cinci milioane, numai ei plătesc pentru bugetul de pensii de care beneficiază aproape cinci milioane de pensionari. Păi dacă avem atâția oameni care iau din bugetul de asigurări sociale, de unde să mai fie mulți care să dea?
Nu mă întrebați cine sunt ceilalți adulți până la 17 milioane de votanți, că nu știu: casnice, agricultori, copii. Suntem o țară fantomă, în care milioane lipesc din statistici și nu aduc nimic la economia reală.
Obsesia românului că statul îi datorează o pensie și că existența cea mai bună pe lume este de rentier e foarte veche. Am nimerit zilele astea peste un citat din Caragiale (Conul Leonida față cu reacțiunea) care spune mai bine decât orice aș putea spune eu.
Leonida: Mai întâi și-ntâi, daca e republică, nu mai plătește nimenea bir.. Efimița: Zău? Leonida: Zău…Al doilea ca fieștecare cetățean ia câte o leafă bună pe luna, toți într-o egalitate. Efimița: Parol? Leonida: Parol…Par egzamplu, eu… Efimița: Pe lângă pensie? Leonida: Vezi bine, pensia e basca, o am după legea a veche, e dreptul meu. Mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanțiunea tuturor drepturilor. Efimița (cu toata aprobarea): Așa da! Ce păcat că nu e teatru la Curtea Constituțională. Poporul ar putea sta la galerie și aplauda pe măsură. E mult mai plicticos să râdem singuri la noi acasă în fața televizorului.
