Patronul FC Argeș, Cornel Penescu, a declarat, miercuri, că înainte de startul sezonului 2008/2009 a avut oferte de la Dinamo pentru jucătorii Cătălin Doman, Cristi Tănase și Cosmin Năstăsie, dar a precizat că nu a dorit să renunțe la ei pentru că dorește să construiască o echipă pentru Cupa UEFA.
„Cristi Borcea mă suna în fiecare zi pentru a-i lua pe Cătălin Doman, pe Cristi Tănase și pe Cosmin Năstăsie la Dinamo. Năstăsie a avut chiar contractul cu Dinamo în buzunar, cu două zile înainte să înceapă campionatul, dar noi nu vindem jucătorii deoarece vrem să facem performanță la FC Argeș. Nu banii sunt importanți, ci jucătorii și echipa pe care vrem să o clădim pentru ca în doi, trei ani să putem ataca și noi Cupa UEFA”, a spus Penescu.
Cornel Penescu a făcut și un bilanț al primelor șase etape ale Ligii I, în care FC Argeș a acumulat 7 puncte. „În general sunt mulțumit de evoluția echipei. Era loc de mai bine, însă atunci când unii jucători au evoluat foarte slab, au avut de suferit, deoarece este normal să plătească. Este cazul jucătorilor Daniel Bălașa și Mircea Stan, care după meciul de la Urziceni cu Unirea au fost trimiși la echipa a treia. Acum totul a revenit la normal în ceea ce îi privește și ne bazăm în continuare pe ei pentru că sunt jucători de valoare”, a punctat patronul de la FC Argeș
Deși susține că FC Argeș a pierdut trei puncte în acest sezon pe mâna arbitrilor, Penescu nu crede că aceștia au fost rău intenționați, ci că tratează cu superficialitate formația piteșteană, din cauza statutului său de nou promovată: „Am pierdut niște puncte, trei la număr, pe mâna arbitrilor, două cu FC Timișoara și unul la Urziceni. De ce ne fură arbitrii? Simplu: statutul nostru de echipă nou promovată, îi face pe arbitrii ca în meciurile cu anumite echipe să ne dezavantajeze nu pentru că ar fi rău intenționați, ci pentru că ne abordează mai puțin serios, mai ușor decât ar trebui”, a precizat Penescu.