Concurs național

„Penelul Fermecat”, faza județeană, vineri, la Shopping City Suceava



La Shopping City Suceava va avea loc vineri, 21 martie, de la ora 10:00, vernisajul expoziției „Universul Familiei”, organizat în cadrul Concursului Național de Creație Plastică pentru Preșcolari „Penelul Fermecat”, ediția a IX-a, faza județeană.
Expoziția cuprinde lucrări ale preșcolarilor cu vârste cuprinse între 4-6 ani, din grupele mijlocie și mare, realizate într-un limbaj plastic original și tehnici de lucru diverse.
Concursul este inițiat de inspectoarea Daniela Răileanu de la Compartimentul învățământ preșcolar din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Suceava, în parteneriat cu Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Suceava, și este organizat de cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava, Grădinița cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava și Grădinița cu Program Normal Ipotești.
Concursul Național de Creație Plastică pentru Preșcolari „Penelul Fermecat” are ca scop identificarea copiilor cu aptitudini artistice și valorificarea potențialului creativ al acestora.



Recomandări

Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret

Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret
Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret