Penelul Fermecat”, ediția a XI-a, și-a desemnat câștigătorii



Marele premiu la secțiunea pictură a fost câștigat de Anamaria Crăciun, de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindelul” Rădăuți
Marele premiu la secțiunea pictură a fost câștigat de Anamaria Crăciun, de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindelul” Rădăuți

La parterul Centrului Cultural Bucovina a avut loc joi, 21 aprilie, vernisajul expoziției „Iisus Hristos prin ochi de copil”, organizat în cadrul Concursului național de creație plastică pentru preșcolari „Penelul Fermecat”, ediția a XI-a, prilej cu care cei mai talentați preșcolari au fost premiați. Expoziția cuprinde 209 lucrări ale preșcolarilor cu vârstă cuprinsă între 4-6 ani, din grupele mijlocie și mare, lucrări premiate la fazele județene din Suceava, Bihor, Neamț, București și Argeș, realizate într-un limbaj plastic original și tehnici de lucru diverse, structurate în patru secțiuni: desen/pictură, grafică, modelaj, mozaic. Juriul a acordat premii și mențiuni pe secțiuni și pe grupe de vârstă. La secțiunea grafică s-au acordat 25 de premii: 13 premii I, opt premii II, două premii III, un premiu special și Marele premiu pentru grafică „Penelul fermecat”, obținut de Mihnea Fedorovici, de la Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „1-2-3” Suceava, îndrumat de educatoarea Roxana-Ioana Ignat.
Juriul a acordat, la secțiunea pictură, 130 de premii și mențiuni: 38 de premii I, 46 de premii II, 47 de premii III, două mențiuni și Marele premiu „Penelul fermecat”, obținut de Anamaria Crăciun, GPP „Prichindelul” Rădăuți, îndrumată de profesoara Cristina Caciur.
La secțiunea modelaj au fost acordate 39 de premii și mențiuni: zece premii I, zece premii II, opt premii III, patru mențiuni, șase premii speciale și Marele premiu „Micul Maestru” – Ciprian Bordeianu, de la GPP „ABC” Suceava, coordonat de profesoara Elisabeta Popa.
11 premii au fost acordate și la secțiunea mozaic: cinci premii I, cinci premii II și Marele premiu „Măiestrie și copilărie” – Ecaterina Radu, de la GPP „Gulliver” Suceava, îndrumată de profesoara Maria Matei.



Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală
Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală