Penelope Cruz sprijină o campanie de luptă împotriva leucemiei, care se desfășoară în Marea Britanie, actrița declarând că este nevoie de o creștere a numărului de donatori de măduvă osoasă, informează telegraph.co.uk. Celebra actriță spaniolă a făcut această declarație după ce a cunoscut întâmplător, la bordul avionului unei curse regulate între Spania și Marea Britanie, un voluntar care transporta prețioasele celule salvatoare.
Cruz l-a cunoscut astfel și pe Jow Cawse, un băiat în vârstă de opt ani bolnav de leucemie, care căuta un donator compatibil de peste trei ani.
Celebra actriță susține campania organizată de Anthony Nolan Trust, care încurajează oamenii din lumea întreagă să facă un act caritabil și să se înscrie, cu ocazia Crăciunului, în programul destinat donatorilor de măduvă osoasă. Totodată, Cruz s-a declarat plăcut surprinsă să afle că procesul de prelevare a măduvei osoase poate fi nedureros.
Pentru tratarea leucemiei, medicii folosesc chimioterapia și radioterapia intensivă. Aceste două tehnici slăbesc, însă, sănătatea pacientului, iar acesta are nevoie de un transplant de măduvă osoasă, pentru regenerarea sistemului lui imunitar.
În Marea Britanie, deși sunt înregistrați aproximativ 400.000 de donatori de măduvă osoasă, mulți pacienți nu reușesc să găsească un donator. Aproximativ o treime dintre transplanturi sunt realizate cu ajutorul celulelor prelevate de la donatori din străinătate. Mii de pacienți se află pe lista de așteptare pentru transplant, uneori chiar și la câțiva ani după ce au fost diagnosticați.
Din cauza faptului că hărțile genetice ale pacienților sunt extrem de diferite, șansa găsirii unui donator compatibil este foarte mică, ea fiind comparată adeseori cu „găsirea acului în carul cu fân”.
Mai puțin de o treime din pacienții care au nevoie de transplant găsesc un donator în propria lor familie. Restul de două treimi trebuie să aștepte donatori din străinătate.
Cruz a devenit celebră cu rolul din filmul lui Pedro Almodovar „Totul despre mama mea”, în 1999. Viața personală a actriței a intrat în atenția presei în timpul relației ei cu starul hollywoodian Tom Cruise, între anii 2001 și 2004.
Actrița a fost nominalizată la premiile Oscar în 2006, pentru rolul din „Volver”. Printre filmele în care a jucat se numără „Belle Epoque” (1992), „Deschide ochii” (1997), „Femeia mereu deasupra” (2000), „Nu te mișca” (2004).
Penelope Cruz și Javier Bardem, iubitul ei, joacă împreună în filmul lansat recent de Woody Allen, „Vicky Cristina Barcelona”.