Penelope Cruz și Javier Bardem s-au căsătorit în Bahamas



Actorii spanioli Penelope Cruz și Javier Bardem, ambii laureați cu Oscar, s-au căsătorit la începutul acestei luni în Bahamas, potrivit presei mondene internaționale, citată de Reuters.
Ceremonia, la care au participat doar membrii celor două familii, a fost organizată la reședința din Bahamas a unui prieten al cuplului. Penelope Cruz a purtat o rochie creată de designerul John Galliano.
Până la momentul publicării acestor informații, presa americană nu a aflat deocamdată data exactă la care a avut loc ceremonia.
Cei doi actori, ambii aflați la prima căsătorie, au o relație din 2007.
Penelope Cruz, în vârstă de 36 de ani, a avut în trecut o relație cu Tom Cruise.
Penelope este cunoscută ca fiind muza regizorului spaniol Pedro Almodovar. Ea a devenit celebră cu rolul din filmul „Totul despre mama mea”, pe care mentorul său l-a lansat în 1999. Ea a fost nominalizată la premiile Oscar în 2007, pentru rolul din „Volver”, tot sub semnătura lui Almodovar. Printre filmele în care a mai jucat se numără „Belle Epoque” (1992), „Deschide ochii” (1997), „Femeia mereu deasupra” (2000) și „Nu te mișca” (2004). A primit Oscarul pentru cel mai bun rol secundar feminin în 2009, pentru „Vicky Cristina Barcelona”, de Woody Allen, și a fost nominalizată anul acesta la aceeași categorie, pentru prestația sa din musicalul „Nine”.
Javier Bardem, în vârstă de 41 de ani, este un actor spaniol de succes, cu o filmografie bogată. De-a lungul anilor, a fost de două ori nominalizat la premiile Globul de Aur, pentru rolurile din filmele „Viața și epoca lui Reinaldo Arenas” (2001) și „Marea dinlăuntru” (2005). De asemenea, Bardem a fost recompensat cu un premiu Oscar pentru rolul din „Nu există țară pentru bătrâni” (2008). Javier Bardem a jucat recent în „Vicky Cristina Barcelona” (2008), în regia lui Woody Allen, și „Biutiful”, de Alejandro Gonzalez Inarritu.
Penelope Cruz și Javier Bardem se alătură astfel unui club select de cupluri de actori căsătoriți care au câștigat premiul Oscar, din care fac parte Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, Peter Jackson și Fran Walsh, Joel Coen și Frances McDormand, Alan și Marilyn Bergman.