Actrița spaniolă Penelope Cruz ar putea să nască cel de-al doilea copil al său în Spania, și nu în Statele Unite, unde a venit pe lume primul băiețel al vedetei, Leo Encinas, în ianuarie 2011, scrie presa iberică.
Potrivit cotidianului La Razon, există indicii clare că Penelope Cruz, care se află în ultima perioadă a sarcinii, a ales să nască la o clinică din Spania.
Primul copil al cuplului Penelope Cruz – Javier Bardem, Leo Encinas, s-a născut în ianuarie 2011 la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles.
Actrița a fost fotografiată pe 27 mai plimbându-se pe străzile din Madrid, însoțită de fratele ei, Eduardo, cu care este foarte apropiată.
Din fotografii se observă clar că actriță este în ultimul trimestru de sarcină, însă nu există informații clare privind data la care ar putea să devină mamă pentru a doua oară.
În februarie, presa internațională a anunțat că Penelope Cruz și ctorul Javier Bardem așteaptă al doilea copil, cel mai probabil actrița fiind atunci în trei luni de sarcină.
Penelope Cruz și Javier Bardem s-au căsătorit în iulie 2010.
Penelope Cruz, în vârstă de 38 de ani, este cunoscută ca fiind muza regizorului spaniol Pedro Almodovar. Ea a devenit celebră cu rolul din filmul „Totul despre mama mea”, pe care mentorul său l-a lansat în 1999. A fost nominalizată la premiile Oscar în 2007, pentru rolul din „Volver”, tot sub semnătura lui Almodovar, dar și în 2010, pentru interpretarea din musicalul „Nine”. Printre filmele în care a mai jucat se numără „Belle Epoque” (1992), „Deschide ochii” (1997), „Femeia mereu deasupra” (2000), „Vanilla Sky – Deschide ochii” (2001) și „Nu te mișca” (2004). Este prima actriță spaniolă recompensată cu premiul Oscar pentru interpretare (2009, „Vicky Cristina Barcelona”) și prima actriță spaniolă care a primit o stea pe Bulevardul gloriei – Walk of Fame – din Hollywood.
Javier Bardem, în vârstă de 43 de ani, a fost și el nominalizat la Oscar, în 2001, pentru rolul „Viața și epoca lui Reinaldo Arenas/ Before Night Falls” (2000) și a obținut prestigioasa statuetă în 2007, pentru rolul din „Nu există țară pentru bătrâni/ No country for old men”, regizat de frații Joel și Ethan Coen. În 2010, Bardem a primit premiul pentru interpretare la Festivalul de la Cannes, pentru rolul din filmul „Biutiful”, de Alejandro González Iñárritu, pentru care a fost nominalizat în 2011 și la premiul Oscar. Starul spaniol s-a remarcat și în alte pelicule de succes, precum „Vicky Cristina Barcelona”, „Dragoste în vremea holerei”, „Fantomele lui Goya”, „Colateral”, „Marea dinlăuntru/ Mar Adentro” și „Sânge fierbinte”. Anul trecut, actorul a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame.