Pene de dinozaur, descoperite în rășină fosilizată, în Canada



Pene care au aparținut unor specii de dinozauri și păsări, bine conservate și datând din urmă cu 80 de milioane de ani, au fost descoperite în rășină fosilizată, în Canada, au anunțat, joi, paleontologii de la Universitatea Alberta, informează AFP.
Această varietate arată că stadii diferite în evoluția penelor existau deja în acea perioadă de la sfârșitul cretacicului și că ele îndeplineau o serie de funcții atât la dinozauri, cât și la păsări, au explicat cercetătorii canadieni.
Rășina în care au rămas prinse cele 11 feluri de pene a permis conservarea detaliilor microscopice și chiar a culorilor, care mergeau de la negru până la maro.
Unele dintre aceste pene au aparținut unor dinozauri nezburători, iar altele, unor păsări foarte asemănătoare cu cele din zilele noastre, au declarat autorii studiului, publicat în revista Science din 16 septembrie.
Nicio fosilă de dinozaur sau de pasăre, asociată direct cu aceste pene, nu a fost descoperită în regiunea lacului Grassy, de unde provine acea rășină fosilizată. Comparațiile realizate cu penele fosilizate descoperite în roci lasă totuși să se înțeleagă că unele dintre acele pene au aparținut unor dinozauri nezburători.
Este vorba de mici teropode, o familie de dinozauri carnivori.
În ceea ce privește penele de păsări, ele seamănă foarte mult cu cele ale unei păsări din timpurile moderne, corcodelul (Podicipediformes), care este capabil să înoate sub apă.
Penele au fost descoperite în vasta colecție de chihlimbar a Muzeului Royal Tyrell din sudul provinciei canadiene Alberta, ce provine din zăcământul de chihlimbar canadian din apropiere de lacul Grassy.