Pelerini versus turiști

În fiecare an, pe 27 septembrie este serbată Ziua Mondială a Turismului, amintind de evenimentul petrecut în anul 1970, când la această dată s-a adoptat statutul Organizației Mondiale a Turismului, instituție specializată a ONU, al cărei scop esențial este acela de a determina umanitatea să conștientizeze însemnătatea turismului și a valorilor spiritual-culturale, social-economice și chiar politice generate de acesta. Potrivit statisticilor în ultimul deceniu, anual, aproximativ un miliard de oameni de pe Terra au fost turiști. Or, acest lucru angrenează forțe uriașe pentru asigurarea activității de turism. Alte statistici prezintă cifre cu totul surprinzătoare: turismul produce, la nivel global, aproximativ 250 milioane de locuri de muncă. Sunt cifre colosale, care confirmă faptul că într-adevăr turismul a devenit o reală verigă a economiei mondiale.
Este păcat, oare, să călătorești? Nu cred, căci noțiunea de călătorie a apărut de când e lumea. În Sfânta Scriptură găsim multe personaje aflate în călătorie sau chiar trimise în călătorie de Dumnezeu. Însuși Mântuitorul Hristos a călătorit: „Iisus mergea prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim“ (Luca 13, 22). Și Apostolii Domnului au călătorit foarte mult. Așadar, a călători pentru om este un lucru firesc, necesar și chiar plăcut. Sigur, însăși noțiunea de călătorie poate fi tradusă în mai multe moduri: călătoria ca inițiere, ca expediție, călătoria ca pelerinaj, călătoria ca mod de viață, ca recreere, călătorie ca job sau hobby. Pentru că se apropie Ziua Internațională a Turismului vom zăbovi asupra a două aspecte ale călătoriei: turism și pelerinaj.
Un călător devine turist când își transformă drumeția într-o modalitate de a descoperi, a admira sau a cunoaște anumite aspecte ale vieții ce țin de religie, cultură, istorie, tradiții populare, artă culinară, meșteșuguri, natură, arhitectură, evenimente, ecologie și alte laturi ce privesc existența vieții pe Pământ. Dar când poate deveni turistul pelerin? Întâi trebuie să subliniem faptul că sunt deosebiri majore între cele două tipuri de călători. Turistul întreprinde mai multe drumeții fie pentru odihnă, relaxare ori chiar pentru a descoperi frumuseți ale ochiului, vestigii culturale, istoriografice, nefiind interesat de viața spirituală decât tangențial. Pelerinul, însă, nu este mulțumit doar cu acestea. Lui nu-i este destul să-și bucure doar mintea, privirea, ci dorește cu precădere să-și hrănească sufletul. El pleacă în călătorie pentru a-și spori credința, pentru a-și intensifica rugăciunea, pentru a-și dispersa îndoielile, căutând în drumețiile sale înaintea splendorilor naturale, arhitecturale și culturale, pe cele spirituale, dar și întărirea nădejdii de mântuire prin rugăciuni intense, prin conștientizarea păcatelor și prin lacrimi de pocăință pentru iertarea lor. Pelegrinul caută sfinte locuri, sfinte moaște, icoane, care să-l întărească, să-i tămăduiască suferințele sau, chiar de ce nu, să-l ajute la un examen, într-o afacere ori vreo altă cerință stringentă a vieții. Se observă cu ușurință discrepanța motivelor pentru care un turist și un pelerin vor să călătorească. Pelerinul caută întotdeauna lumina pe când, uneori, turistul își poate manifesta curiozități uneori excentrice.
Având în vedere toate acestea, putem afirma că turiștii pot deveni pelerini când nu vor mai fi mulțumiți doar să vadă, ci vor să și trăiască, să găsească urme ale prezenței lui Dumnezeu acolo pe unde ajung. Turiștii se pot transforma în pelerini atunci când vor simți că Domnul le-a devenit tovarăș de drum, când, ca odinioară Luca și Cleopa spre Emaus, le vor arde inimile după dorul de Dumnezeu. Și ce bine ar fi ca această metamorfoză să se petreacă cât mai des: sfintele noastre biserici, catedrale, mănăstiri să adăpostească între zidurile lor din ce în ce mai mulți oaspeți ajunși turiști, dar întorși la casele lor pelerini.
(arhim. Mihail DANILIUC, sursa: Ziarul Lumina)