În locurile de pelerinaj vin oameni diferiți din regiuni sau țări diferite. Motivațiile și dorințele lor sînt diferite. Vîrstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credinței, sensibilitatea spirituală – toate sînt diferite. Această diversitate adunată laolaltă se vede mai ales la pelerinajele legate de hramurile locurilor sfinte sau sărbătorile sfinților patroni spirituali ai acestor locuri.
Un teolog apusean descrie participarea oamenilor într-un loc de pelerinaj în aceste cuvinte: „Locurile de pelerinaj atrag turistul și pelerinul, tînărul și bătrînul, omul sănătos și bolnavul, ,familiile și indivizii, evlaviosul și curiosul, cel care face milostenie și hoțul de buzunare, cel ce caută de suflet și negustorul. Natura însăși a pelerinajului face ca diferențele sociale obișnuite să dispară, căci pelerinii în marea lor diversitate trăiesc experiența unui loc comun, bazat pe experiența unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuși reflectă nu numai realitatea fundamentală a Bisericii, popor al lui Dumnezeu efectuînd pelerinajul vieții, ci încă mai mult realitatea umanității însăși, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de-dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanității se poate vedea și trăi oarecum în pelerinaj”.
Experiența pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieții spirituale și de întărire a credinței.
În experiența spirituală a pelerinajului, cei care au credință mai slabă au prilejul să o întărească văzînd credința mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puțină se întăresc văzînd răbdarea altora; cei care se roagă mai puțin și mai superficial se îmbogățesc și se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj sîntem influențați de alții și influențăm pe alții prin felul nostru de a fi prezenți acolo. În general pelerinii sînt oameni însetați de mai multă viață spirituală, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s-au prea obișnuit cu acestea. Pelerinajul învinge rutina. În pelerinaj Duhul Sfînt trezește în om o dorința mai mare de sfințenie, de înnoire a vieții.
Cînd pelerinajul este însoțit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtășire euharistică, de convorbiri duhovnicești cu alți pelerini, el este un izvor de bucurie și pace interioară, un prilej de îmbogățire spirituală.
Pelerinii oferă bani sau daruri materiale bisericilor din locurile de pelerinaj, ca semn că primesc în schimb daruri spirituale, binecuvîntări pentru viața și activitatea lor. Lumina și frumusețea de pe fețele pelerinilor în timpul slujbelor religioase ale pelerinajului arată lumina adunată de ei în suflet prin rugăciunea comună a sărbătorii. Întîlnirea cu locurile sfinte, moaștele sfinților, icoanele sfinților și persoane cu viața smerită și sfîntă devine izvor de bucurie, iubire și luminare interioară a pelerinului.
– Pelerinajul – eveniment misionar
Pacea și bucuria, lumina și sfințenia adunate în inimi prin pelerinaj la locurile sfinte sau în momentele sfinte ale celebrării liturgice sînt duse de pelerini în casele lor, în parohiile și mănăstirile lor, în societate. Astfel, pelerinii purtători și martori ai Duhului lui Hristos în lume, devin, misionari fără să fi pretins aceasta.
Pelerinii duc cu ei în lume ce-au primit din întîlnirea cu locurile sfinte, cu sfinții pe care îi venerează. Catehezele populare făcute cu prilejul pelerinajului, privind viața sfinților și lucrarea lui Dumnezeu în viața oamenilor sînt de mare importanță. Rugăciunile pentru bolnavi (Sf. Maslu), sfințirea apei, mărturisirea păcatelor și reconcilierea, rugăciunile și privegherile de noapte, cîntările și rugăciunile în grup pe drum spre locurile sfinte și spre casă, cărțile și pliantele, icoanele, obiectele religioase – suvenire, procesiunile și ceremoniile liturgice în aer liber – toate acestea fac din pelerinaj o lucrare misionară în care adevărul credinței se armonizează cu frumusețea celebrării pentru a exprima taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni și a iubirii oamenilor față de Dumnezeu. Taina iubirii și a bucuriei divine împărtășite oamenilor prin sfinți este celebrată în pelerinaj și devine lucrare sfîntă. Pentru toate acestea, pelerinajul ca eveniment misionar este o sărbătoare a vieții luminată de sfințenie, o icoană a bucuriei veșnice în prezența lui Dumnezeu. Pelerinajul sfințește timpul vieții terestre și îl deschide spre veșnicie.
Pelerinajele au avut de-a lungul veacurilor o influență benefică asupra vieții persoanelor și popoarelor: au contribuit la intrarea și înnoirea vieții religioase, au consolidat identitatea și unitatea spirituală a comunităților umane dintr-o regiune, au contribuit la apropierea între Biserici naționale diferite și între grupuri etnice diferite, au contribuit la îmbogățirea culturii popoarelor și au imprimat civilizației umane universale dinamica progresului spiritual, căutarea sacrului și a vieții veșnice.
Pelerinajul autentic este o multiplă binecuvîntare pentru persoane și popoare atunci cînd devine răspuns la apelul-îndemn: „Căutați pacea cu toți și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14).
