Pelerinajul – călătorie în taina sfințeniei

Pelerinajul este o dimensiune fundamentală a credinței, ca legătură vie a omului călător pe pământ cu Dumnezeu Cel nevăzut din ceruri. Mântuitorul Însuși este pelerin, pentru că este chemat de Tatăl să împlinească voia Sa în lume: „În sulul cărții este scris despre Mine: Iată vin, să fac voia Ta, Dumnezeule“ (Psalm 39, 10; Evrei 10, 7). Venirea Lui în lume este un pelerinaj, dar scopul nu este rămânerea Lui aici, ci mutarea noastră în patria cerească, în împărăția Preasfintei Treimi: „Mă duc să vă gătesc loc (…) ca să fiți și voi unde sunt Eu“ (Ioan 14, 2-3), zice Mântuitorul Iisus Hristos către ucenicii Săi, înainte de Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer.
Dumnezeu-Omul, pelerin pentru oameni
Dumnezeu-Omul este pelerin către oameni, pentru a-i face pe oameni pelerini spre Dumnezeu. Iar pelerinajul acesta în viața Mântuitorului începe de când Se naște, pentru că El nu S-a născut în casa părinților, ci printre străini, și n-a găsit loc nici în casa de oaspeți. Taina Crăciunului este deja taina pelerinajului. Iar când a găsit un loc, cât de mare era locul unde S-a născut El? Cât era ieslea de mare? Cât un sicriu! De aceea, în iconografia ortodoxă, scutecele Pruncului Iisus de la Betleem seamănă cu giulgiurile Lui de la mormânt, pentru că Pelerinul ceresc vine în lumea aceasta robită de păcat și de moarte, ca să ne elibereze de păcat și de moarte, dăruindu-ne, prin Înviere, viața veșnică.
Chiar după nașterea Sa în Betleem, Pruncul Iisus, pentru a nu fi omorât de regele Irod, este purtat în exil, refugiindu-Se în Egipt.
Dar fuga în Egipt a Pruncului Iisus are și o semnificație spirituală: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“ (Matei 12, 15) avea să însemneze: Egiptul va fi chemat și el la mântuire. Egiptul, ca loc al robiei poporului ales, ca pământ al idolatriei, este vizitat de Iisus Pruncul ca loc de refugiu al Său, cu scopul profetic de a arăta că, într-o zi, și Egiptul va primi prin credință pe Iisus Hristos, ca apoi, acolo, să înflorească teologia și monahismul, ca forme de căutare intensă a lui Dumnezeu.
Dacă, după naștere, Iisus devine pelerin în Egipt, la vârsta de 12 ani, împreună cu pelerinii care mergeau la Templul din Ierusalim, merge și El, cu Maica Sa și cu dreptul Iosif. Când se reîntorc părinții spre casă, ei observă că Iisus nu Se află printre ceilalți copii. Îngrijorați, Maica Domnului și dreptul Iosif s-au dus să-L caute. El însă nu Se afla printre copii, ci în Templu, printre cei mai învățați oameni ai Legii Sfinte.
În toată lucrarea Sa pe pământ, Hristos este Pelerin
Toți se minunau de felul în care Copilul acesta, venit ca pelerin la Ierusalim, tâlcuiește Scripturile. Era Dumnezeu-Cuvântul Care tâlcuia cuvintele Scripturii scrise pentru El. Maica Domnului Îl întreabă: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă asta? Iar El a răspuns: „Oare nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?“. La 12 ani, micuțul Pelerin avea conștiința că Templul din Ierusalim, locul sfânt al pelerinajului, este casa Tatălui Său Cel ceresc. (cf. Luca 2, 42-52)
Mai mult, templul era simbolul tainei însăși a Persoanei lui Hristos. El era simbolul prezenței celei mai intense a lui Dumnezeu în lumea aceasta. Astfel, Templul prefigura sau preînchipuia taina Fiului lui Dumnezeu făcut Om, pentru că în Hristos „locuiește trupește plinătatea Dumnezeirii“ (Coloseni 2, 9). De aceea, a spus Iisus despre trupul Său: „Dărâmați acest Templu și în trei zile îl voi ridica“ (Ioan 2, 19), îl voi reconstrui. Era vorba de Taina Învierii Sale cu trupul din mormânt.
În toată lucrarea Sa pe pământ, Hristos este Pelerin. El călătorește prin orașe și sate chemând oamenii la Dumnezeu, ca să primească vindecare și viață veșnică (cf. Matei 9, 35; Ioan 6, 51).
Ultimul pelerinaj al lui Iisus la Ierusalim se transformă în Paște, în trecere, în călătorie spre Ierusalimul ceresc: „Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și mă duc la Tatăl“ (Ioan 16, 28). Hristos Se duce la Tatăl ca să pregătească în ceruri un loc pentru cei ce cred în El. „Mă duc să vă gătesc un loc (…) ca unde sunt Eu să fiți și voi“ (Ioan 14, 2-3).
(† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)