Ediția de anul acesta a „Festivalului Ștefanian” se va încheia astăzi, 2 iulie, cu o serie de manifestări dedicate marelui voievod Ștefan cel Mare, care vor avea loc la Mănăstirea Putna. De precizat că evenimentele sunt organizate la împlinirea a 515 ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare. Evenimentele de astăzi vor începe la ora 7:00, când un grup de pelerini, alături de care va fi și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vor pleca de la intrarea în comuna Putna spre mănăstire. Pelerinii vor fi întâmpinați la mănăstire de la 8:30 și până la 9:00. Tot de la ora 7:00, la Mănăstirea Putna va începe slujba Acatistului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, iar de la ora 9:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească.
Va urma apoi, de la ora 12:00, tot în incinta Mănăstirii Putna, un recital de muzică și poezie patriotică și religioasă susținut de Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, Corul de bărbați al Parohiei „Sfântul Nicolae” Salcea, Corul de copii „Binevestitorii misionari” al Parohiei Dornești și Corul „Glasul Bucovinei” al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni.
Nu în ultimul rând, începând cu ora 13:00 este programată depunerea de coroane de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, prilej cu care va avea loc și o paradă militară la care vor participa Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Drapelul de luptă al Inspectoratului fiind asigurat cu garda portdrapel din cadrul instituției, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, Garda de Onoare a Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” din cadrul Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Eveniment
Pelerinaj spre Mănăstirea Putna și paradă militară la împlinirea a 515 ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare






