Noutăți editoriale

„Pelerinaj în spațiul sacru bucovinean”

Preotul Gabriel Herea, custode al bisericii monument UNESCO Pătrăuți, vine în spațiul cultural al Sucevei cu o nouă apariție editorială: „Pelerinaj în spațiul sacru bucovinean”.
Prefața semnată de prof. univ. Tereza Sinigalia caracterizează cartea ca „un parcurs jalonat cu predilecție de descifrarea unor simboluri – unele de mult cunoscute și interpretate, altele, deși prezente ca imagine, închise într-o retorică formală care își capătă acum alte chei de descifrare”.
„Cartea este un Mesaj și o Chemare – Mesaj către tinderea spre înălțimi și Chemarea către deslușirea căilor încă neștiute, prin care se pot deschide către bisericile Moldovei de Nord drumuri pe care le credeam de mult cunoscute, dar care, iată, închid zone de mister și de negândită spiritualitate. Este în ele taina și bucuria pe care ți-o dă orice creație autentică”, scrie Tereza Sinigalia.
Lucrarea este interesantă și se citește ușor, în ritm alert, din curiozitate pentru viziunea autorului asupra simbolurilor din bisericile și mănăstirile Bucovinei.
Gabriel Herea este preot paroh la Pătrăuți și doctorand al Facultății de Arte Plastice și Design, în cadrul Universității „George Enescu” din Iași. Este coautor al lucrărilor „Lumina din inimi, spiritualitate isihastă în traducerea și tâlcuirea părintelui Stăniloae”, „Monumente UNESCO din România”, „Mănăstirea Hurezi” și consultant științific al lucrărilor „Bisericile de lemn din Maramureș”, de Teodor Baconsky și „Bisericile din Moldova”, de Neagu Djuvara.
Din 2007, preotul a înființat, pe lângă biserica din Pătrăuți, muzeul „Casa preotului bucovinean”.

Recomandări

Pelerinaj din centrul orașului și sfințirea apelor pe malul Siretului, tradiție a siretenilor păstrată din perioada interbelică

Descoperirile arheologice de la Mănăstirea Humorului, valorizate odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului