Fundașul central sârb al formației Dinamo, Nino Pekarici, accidentat, marți, în meciul amical pe care alb-roșii l-au susținut cu formația Zalaegerszeg, are o entorsă la genunchiul drept și va fi indisponibil cel puțin o lună, informează site-ul oficial al grupării dinamoviste.
Potrivit medicului echipei „alb-roșii”, Liviu Bătineanu, accidentarea lui Nino Pekarici este destul de gravă.
Fundașul sârb, transferat în această iarnă la Dinamo, a fost faultat dur de un jucător al echipei maghiare, în ultimul minut al primei reprize.
Vicepreședintele dinamovist Vasile Turcu a afirmat, marți, în cadrul emisiunii Fanatik Show de la Telesport, că nu se pune problema ca Dinamo să renunțe la jucătorul venit de la Vojvodina Novi Sad, din cauza accidentării pe care acesta a suferit-o. „Suntem un club respectabil în Europa și nu vrem să ne pătăm imaginea. Nici nu ne gândim la așa ceva. Pekarici este jucătorul lui Dinamo sută la sută pe o perioadă de cinci ani”, a spus Turcu.
Dinamo București a învins, marți, cu scorul de 2-1 (1-0), formația Zalaegerseg, locul 7 din prima ligă din Ungaria, în cadrul stagiului de pregătire pe care îl efectuează în Turcia.
În Antalya, Dinamo mai are programate două partide amicale, ambele urmând a se disputa joi în compania formațiilor Poohang Steelers (Coreea de Sud), de la ora 11.00, și Rabotnicki Kometal (Macedonia), de la ora 18.15.