Proiect legislativ

Pedofilii și violatorii recidiviști, supuși castrării chimice



Pedofilii și violatorii recidiviști vor fi supuși castrării chimice pe perioada detenției, procedeu ce echivalează cu un tratament hormonal reversibil, potrivit unui proiect legislativ la care lucrează trei senatori – Ciprian Rogojan, inițiator, și Marian Vasiliev și Gabriela Firea, coinițiatori.
Cei trei senatori au organizat, ieri, la Palatul Parlamentului, o dezbatere cu tema „Este castrarea chimică o soluție pentru combaterea pedofiliei?”, la care au participat medici psihiatri, polițiști, medici urologi, precum și reprezentanți ai BOR.
Senatorul PDL Ciprian Rogojan (cunoscut în lumea muzicală drept „Cici”, de la formația Sistem) a precizat că lucrează, împreună cu Marian Vasiliev (PP-DD) și Gabriela Firea (PSD) la o lege nouă, care să înăsprească pedepsele aplicate în acest moment pedofililor și să instituie posibilitatea ca pedofilii condamnați să fie supuși castrării chimice pe perioada detenției, în schimbul diminuării pedepsei.
„Castrarea nu e un procedeu, e un tratament care se face în decurs de 3 ani. În timpul în care se face acest tratament se poate face și tratamentul psihiatric și psihologic. Noi am luat mai multe legi care există în Rusia, Modova, Germania, Franța, Danemarca, unde recidiva a fost 83% și s-a redus până 2,3% după implementarea acestei legi care se numește castrarea chimică”, a spus Ciprian Rogojan.
El a precizat că ideea proiectului legislativ pleacă de la introducerea posibilitățile legale ca un pedofil condamnat să poată alege să facă acest tratament hormonal reversibil, numit castrare chimică, iar perioada de detenție să i se reducă.
„Un pedofil condamnat poate alege varianta să i se reducă pedeapsa – asta e prima ideea la care lucrăm, să i se reducă pedeapsa atât timp cât acceptă să i se facă acest tratament care este reversibil. Doresc foarte mult să nu fiu luat în derâdere de opinia publică, de oameni, pentru că în ultimele 4 luni în județul Prahova au fost 17 cazuri de pedofilie”, a spus Rogojan.
El a spus că, potrivit proiectului legislativ la care lucrează, castrarea chimică nu poate fi aplicată unui pedofil condamnat care nu își dă acceptul.
„Intenția proiectului nu e neapărat de a-i pedepsi pe pedofili, ci de a-i descuraja pe cei care ar avea o tentație”
„Pedofilul condamnat poate fi de acord și să i se reducă din pedeapsă și să fie monitorizat. Nu se poate face castrarea dacă nu e de acord cu ea. Nu vrem să constrângem pe nimeni, dar mai bine ar dori tratament de 3 ani și să fie monitorizat decât să facă 15 sau 30 de ani de închisoare”, a spus Rogojan.
La rândul său, senatorul Marian Vasiliev a precizat că intenția proiectului legislativ nu e neapărat de a-i pedepsi pe pedofili, ci de a-i descuraja pe cei care ar avea o tentație în acest sens.
Vasiliev a insistat asupra caracterului reversibil al măsurii, precizând că, în momentul în care tratamentul încetează, persoana în cauză revine la stadiul biologic anterior aplicării tratamentului.
„Nu există în învățătura Bisericii o piedică pentru o astfel de inițiativă”
„Nu este o măsură pe viață și cred că o vom extinde și pe violatorii recidiviști. Polonia are o astfel de lege ca măsură punitivă. Insist asupra faptului că nu e castrare, e un tratament hormonal, obligatoriu pentru pedofili și violatori recidiviști. Pedofilul sau violatorul recidivist execută pedeapsa diminuată pentru acceptarea tratamentului chimic și beneficiază de consiliere psihologică. Astfel el poate fi transformat în om normal, cu înclinații normale”, a spus Vasiliev.
În cadrul dezbaterii a luat cuvântul și președintele Comisiei de Bioetică din cadrul Patriarhiei Române, preot profesor Vasile Răducă, acesta precizând că nu există în învățătura Bisericii o piedică pentru o astfel de inițiativă.
Răducă a mai spus că Biserica nu consideră că aplicarea castrării chimice, care este reversibilă, ar fi un atentat la drepturile omului, ci un tratament care merită administrat. El le-a cerut inițiatorilor ca în proiectul lor de lege să se refere și la violatorii recidiviști.



Recomandări

Proiect de lege privind castrarea chimică a pedofililor. Rădulescu: Dacă Parlamentul și media nu susțin, atunci să-și asume următorul abuz

Florin Iordache, ministrul Justiției: Nu vor beneficia de grațiere nici violatorii, nici criminalii, nici recidiviștii / Opinii pro și contra la dezbatere

Un grup de parlamentari propune castrarea chimică a celor care agresează sexual minori