Pediștii cîmpulungeni s-au certat din nou



– Au aprins atmosfera purtătorul de cuvînt al partidului și un consilier local
– Președintele partidului crede că în spatele disputei se află neînțelegeri personale
O ciocnire de opinii a tensionat din nou atmosfera în organizația cîmpulungeană a Partidului Democrat. Vicepreședintele cu probleme de imagine și purtătorul de cuvînt al organizației, Silviu Damian, susține că un consilier local din partea PD, Radu Mihalescul (foto), a interzis membrilor de partid, inclusiv celor care lucrează în presă, să asiste la ședințele Consiliului Local. Damian este indignat și consideră nefiresc, chiar ilegal acest gest.
Totul s-a întîmplat la ședința Biroului Permanent Local al PD Cîmpulung Moldovenesc de la sfîrșitul săptămînii trecute. Supărat că în proiectul ordinii de zi a reuniunii a fost trecută abia pe penultimul loc o discuție cu consilierii locali pe tema problemelor importante ale municipiului, Damian a votat împotriva ordinii de zi, fapt ce a generat oarecare tensiune. Ulterior, Damian l-a întrebat pe consilierul local Radu Mihalescul care consideră că este cea mai gravă problemă din localitate și susține acum că Mihalescul a izbucnit necontrolat. „Dl Mihalescul, foarte iritat, a izbucnit și, spre stupoarea noastră, ne-a reproșat că noi, cei cîțiva care lucrăm în media și chiar unul dintre vicepreședinți de la Secretariatul cu politici sociale asistăm la ședințele Consiliului Local. Mi se pare inadmisibilă asemenea atitudine, pentru că ședințele sînt publice, pentru orice cetățean, așa că îi recomand domnului consilier să citească mai atent legea și să învețe definiția democrației înainte de a deschide gura”, ne-a spus Silviu Damian. Afirmațiile sale au fost confirmate și de un alt coleg de partid, Silviu Rotundu, secretar resurse umane în organizația cîmpulungeană: „Eu am participat la ultimele 4 ședințe ale Consiliului local de la Cîmpulung pentru a-mi face o impresie despre activitatea acestui for în ansamblul său. Cred că orice cetățean al localității ar putea participa, din cînd în cînd. După afirmațiile lui Radu Mihalescul, consider că am fost direct vizat și am înțeles că nu am ce căuta la ședințe. M-a acuzat că m-am dus acolo ca să îi dau lui note pentru activitatea de consilier! Nu eram acolo pentru a-l monitoriza, ci pentru a vedea ce se întîmplă în consiliu, deci nu pot accepta atitudinea sa”.
Consilierul local incriminat ne-a precizat că afirmațiile sale au fost interpretate eronat. „Eu nu pot interzice nimănui să vină la ședințe și nu am de gînd să o fac. Ceea ce am discutat acolo a fost interpretat greșit, poate cu intenție, poate doar pentru că nu s-a înțeles ce doream să transmit colegilor. Nu știu de ce ar avea cineva interesul să transforme în scandal o discuție care a avut loc în BPL. A fost o simplă ședință la partid și nimeni nu a interzis nimic nimănui”, ne-a spus Mihalescul.
Președintele organizației locale PD, Ion Badale, s-a declarat neplăcut surprins de felul în care au fost interpretate discuțiile din ședință și crede că nimeni nu are de cîștigat din asta. “Eu cred că se transformă niște probleme personale în probleme de partid și asta nu e bine pentru nimeni. Mihalescul poate s-a exprimat greșit, dar a vrut să spună altceva, anume că asistența vine la ședințe ca să se lege mereu de activitatea lui. Nu i s-a interzis nimănui să participe la ședințe, au fost doar niște opinii exprimate la partid și nu știu de ce li se dă o interpretare care dăunează tuturor și chiar imaginii organizației”, ne-a spus Badale.