O zi favorabilă

Pedepse reduse pentru traficanții de canabis de la Frasin



Dosarul în care opt tineri din județul Suceava sunt judecați pentru că au vrut să vândă 1,718 kg de canabis se apropie de final. Ieri a fost pus punct și celei de-a doua faze a procesului, consumată la Curtea de Apel Suceava, iar ultimul act se va consuma la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cei opt indivizi puși sub acuzare de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au motive de bucurie. Magistrații Curții de Apel au decis reducerea pedepselor în majoritatea cazurilor, cele mai semnificative fiind în cazul celor condamnați cu executare.
Marius Lucaciuc, din Stroiești, individul considerat a fi principalul responsabil pentru introducerea ilegală în țară a drogurilor de risc, a primit cinci ani de închisoare, în loc de șase ani și opt luni, cât prevedea condamnarea de la Tribunalul Suceava. În calea de atac, judecătorii Curții de Apel Suceava i-au redus la câte un an și zece luni și condamnările pentru trafic de droguri, dar și pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, față de cinci, respectiv trei ani, la cât fusese condamnat inițial.
Vești bune sunt și pentru Bogdan Emanoil Răscol, care va sta după gratii doar un an și zece luni, față de cinci ani cât hotărâse Tribunalul Suceava. Tânărul fusese condamnat la trei ani pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și la cinci ani închisoare pentru trafic de droguri, ambele pedepse fiind diminuate la câte un an și zece luni.
O situație similară se înregistrează și în cazul lui Ionuț Dumitru Macovei, zis „Cuchi”, respectiv Lucian Alexandru Flutur. Inițial, cei doi au fost condamnați la câte un an și 11 luni de închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și la câte patru ani pentru trafic de droguri. În urma apelului de la Curtea de Apel Suceava vor trebui să stea după gratii câte un an și zece luni.
Pedepse reduse și pentru tinerii condamnați cu suspendare
Judecătorii au considerat că sunt exagerate și condamnările cu suspendare aplicate în dosar. Dacă Tribunalul Suceava a decis să-i condamne pe Constantin Viorel Lucaciuc, Daniel Răscol și Flavius Răscol la câte doi ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și câte doi ani pentru complicitate la trafic de droguri de risc, Curtea de Apel Suceava a ajuns la concluzia că este suficientă o condamnare de un an și zece luni cu suspendare. Adrian Lucian Lucaciuc este singurul care nu a fost afectat de soluția de ieri, el rămânând cu o condamnare de 11 luni cu suspendare pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și tot atât pentru complicitate la trafic de droguri de risc.
Toți cei opt tineri și-au recunoscut faptele, iar cei nemulțumiți de soluția pronunțată de Curtea de Apel Suceava pot înainta recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Au vândut canabisul unor polițiști sub acoperire
Cei opt au fost prinși la sfârșitul anului trecut, la Frasin, în timp ce vindeau 1,718 kg de canabis unor polițiști sub acoperire.
Marfa fusese introdusă în România de Marius Lucaciuc, din Stroiești, care i-a atras de partea sa pe câțiva amici pentru a găsi un client căruia să-i plaseze marfa. Este vorba de frații Flavius Răscol, Daniel Răscol, Bogdan Emanoil Răscol, zis „Manu”, Constantin Viorel Lucaciuc și Adrian Lucian Lucaciuc, rude cu Marius Lucaciuc. Din grupare mai făceau parte Lucian Alexandru Flutur și Ionuț Dumitru Macovei, zis „Cuchi”.
Pentru a fi siguri că nu vor cădea în mâna polițiștilor sau a altor grupări, cei opt au tatonat terenul mai mult timp, iar când a venit momentul tranzacției au „asigurat” zona, ca în filmele cu spioni.
Așa se face că posesorii drogurilor au stabilit întâlniri în anumite locuri, au filat persoanele care au apărut în zonă și și-au luat și alte măsuri de siguranță. Toate acestea s-au dovedit în zadar, și asta pentru că în cele din urmă drumul lor s-a sfârșit tot în arestul Poliției Suceava.
Mai întâi, cumpărătorul a fost chemat la Frasin, unde a primit o mostră din drog. Analizele de laborator au confirmat că este vorba de canabis, iar polițistul sub acoperire s-a arătat interesat să cumpere toată marfa. Tranzacția a fost stabilită pentru ziua de 22 decembrie, la pensiunea Voichița, din Frasin. În timp ce se deplasa cu „clientul” spre locul unde urma să fie livrate drogurile, Alexandru Lucian Flutur a vrut să vadă banii. După ce a observat că suma era în lire sterline, i-a cerut polițistului sub acoperire să schimbe banii în euro și să-i aducă chitanța de la casa de schimb valutar. De asemenea, „clientului” i s-a cerut să vină singur. În timp ce Flutur îl plimba pe „client”, la locul tranzacției „spionii” erau deja pe poziții. Bogdan Emanoil Răscol a fost trimis la pensiune cu misiunea de a observa curtea și interiorul restaurantului pentru a se asigura că nu erau urmăriți. O altă misiune pe care Răscol trebuia s-o îndeplinească era aceea de a-l urmări pe „client”, mai exact să vadă dacă acesta era singur și dacă vorbea în mod suspect la telefon. Lucian Alexandru Flutur nu a stat nici el cu mâinile în sân și a urmărit toate mașinile aflate în apropierea locului tranzacției și care i se păreau suspecte.
În momentul în care tranzacția era pe punctul de a se încheia, oamenii legii au intervenit și i-au reținut pe toți cei opt indivizi care sperau să câștige bani frumoși din vânzarea drogurilor. Așa se face că în loc de câteva mii de euro, tinerii s-au ales cu dosare penale și mai nou și cu condamnări.



Recomandări