Pedepse importante de executat pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care ar fi comandat droguri, dar nu aveau bani

Sentință judecători
Sentință judecători

Trei tineri care au comis fapte cu violență grave, loviri și lipsire de libertate, și-au aflat pedepsele stabilite de Judecătoria Suceava.

Autorii, toți recidiviști, au primit pedepse importante, până la 6 ani de închisoare.
Din datele de anchete adunate ulterior faptei a rezultat că cei doi tineri care sunt victime în dosar, din Pătrăuți, ar fi comandat substanțe interzise de la un dealer din Dornești, doar că, atunci când drogurile au ajuns la ei, le-au spus dealerilor că nu prea au bani.
Cei care au făcut comanda i-au invitat pe cei trei să bea cu ei, doar că dealerul și prietenii săi nu au fost deloc încântați de timpul pierdut.
Așa s-ar fi ajuns la violențe majore, clienții neserioși fiind urcați într-o mașină, lipsiți de libertate și apoi abandonați pe un câmp.

Faptele au fost comise în luna octombrie a anului trecut.

Având în vedere cu cine aveau de a face, ancheta polițiștilor a fost una complexă, ulterior, pe 8 noiembrie 2024, Daniel Marcu, Dumitru Grigoraș și Vili Ștefan Vengjenec fiind arestați preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea a două infracțiuni de lipsire de libertate.
Unul dintre ei, Vili Ștefan Vengjenec, este condamnat deja definitiv într-un dosar de tâlhărie calificată destul de asemănător.
El a fost condamnat pentru că, în luna noiembrie a anului 2023, alături de trei complici, a intrat în casa unui tânăr din Ulma care locuia la Rădăuți, l-a bătut și i-a luat o serie de bunuri pe care acesta le deținea, unele ilegal.
Și atunci, la mijloc a fost vorba de o răfuială legată de droguri.
Principalul autor de atunci a fost Paul Alexandru Colibaba, trimis în judecată ca lider al unei grupări de traficanți de droguri și urmărit general în acest moment, și el cu pedeapsă de executat.

Revenind la sentința Judecătoriei Suceava de marți, 29 iulie, cu privire la lipsirea de libertate a celor doi tineri din Pătrăuți, Daniel Marcu ar urma să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani de închisoare, totodată judecătorii dispunând prelungirea arestului preventiv față de acesta.

Vili Ștefan Vengjenec a primit o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 7 luni de închisoare.

Cel mai ușor a scăpat inculpatul Dumitru Bogdan Grigoraș, care ar urma să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani şi 7 (şapte) luni închisoare. Spunem ar urma pentru că decizia Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

I-au bătut și au urinat pe doi dintre ”prietenii” lor, iar acum și-au aflat pedepsele. Trei nu vor face pușcărie

I-au bătut și au urinat pe doi dintre ”prietenii” lor, iar acum și-au aflat pedepsele
I-au bătut și au urinat pe doi dintre ”prietenii” lor, iar acum și-au aflat pedepsele