Condamnări

Pedepse grele, între 8 și 12 ani de închisoare, pentru autorii unui viol în grup



Cinci tineri din Adâncata, aflați în arest preventiv, și-au aflat pedepsele pentru o faptă de viol în grup comisă la marginea pădurii din localitate. Judecătoria Suceava a stabilit ca autorii să stea după gratii pe perioade cuprinse între 8 ani și 12 ani și jumătate. Inculpații au fost judecați pentru viol sau complicitate la viol și respectiv lipsire de libertate.
Pedepsele sunt mari, însă și faptele au fost de o gravitate extremă. Sentința dată de Judecătoria Suceava poate fi atacată cu apel la instanța superioară.
Un caz care șochează de la un capăt la altul
Violul în grup s-a petrecut la finele lunii iunie a anului trecut. Victima este o femeie în vârstă de 38 de ani, din Adâncata, mamă a doi copii, care erau dați în plasament.
Din scenariul conturat de anchetatori a rezultat că femeia a fost urmărită în timp ce mergea de la un magazin spre casă și a fost luată cu forța din curtea locuinței. Femeia a fost dusă într-un loc izolat, în pădurea din apropiere, unde a fost violată.
După ce a fost violată, femeia în vârstă de 38 de ani a fugit din pădure, profitând de starea de ebrietate a autorilor, ajungând acasă în pielea goală și cu leziuni vizibile prin agresiune pe corp.
Cazul de viol în grup de la Adâncata șochează de la un capăt la altul, atât prin prisma violenței și sălbăticiei de care au dat dovadă autorii, dar și din alte considerente despre care reporterii Monitorului de Suceava au aflat după ce s-au deplasat la Adâncata: autorii sunt vecini cu victima, ba, mai mult, doi dintre ei sunt și rude prin alianță cu aceasta. Șocant este și că fapta a fost comisă într-o zonă circulată, casa victimei fiind la marginea DN 29A, Suceava-Dorohoi, iar vecinii fie nu au auzit nimic, fie, dacă au auzit, nu au ieșit din case.
Pedepse pe măsura faptelor
Anchetatorii au stabilit pe parcursul cercetărilor că la violul în grup au participat cinci tineri din Adâncata, o parte dintre ei implicați anterior în fapte cu violență și chiar condamnați cu suspendare. Aceștia au fost prinși rând pe rând, doi dintre ei fiind fugari, și arestați preventiv ulterior.
Cea mai grea pedeapsă a primit-o Mihai Costel Onofrei, în vârstă de 21 de ani – 12 ani și 6 luni de închisoare, în condițiile în care avea și o pedeapsă mai veche, de 2 ani și jumătate de închisoare, care inițial era suspendată condiționat, însă acest beneficiu a fost revocat. Pentru viol, Onofrei a primit 9 ani de închisoare, iar pentru lipsire de libertate alți 3 ani de închisoare. În urma cumulării pedepselor, a aplicării sporului și a pedepsei mai vechi a rezultat totalul de 12 ani și jumătate de închisoare.
Andrei Vasile Stanciu, în vârstă de 21 de ani, are de executat și el o pedeapsă aproape la fel de grea – 12 ani de închisoare.
Marian Vasile Chelariu, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Ceva mai ușor au scăpat Iulian Marian Muha, în vârstă de 22 de ani, și Florin Gheorghiță Onofrei, în vârstă de 28 de ani, care au primit câte 8 ani de închisoare cu executare. Asta în condițiile în care ultimii doi au fost judecați pentru complicitate la viol și nu pentru viol.
Autorii și-au pus fapta pe seama consumului exagerat de alcool.
Tinerii condamnați în acest dosar au făcut multe probleme la Adâncata, pe lângă scandalurile care se țineau lanț în fiecare seară o parte dintre aceștia mai având la activ fapte de distrugere sau de loviri sau alte violențe.



Recomandări