Condamnări definitive

Pedepse de 7 ani de închisoare pentru membrii grupării lui „Vîju”, implicați în violențe care au culminat cu o tentativă de omor



Frații Flocea, în septembrie 2011, în ziua în care au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor. Ulterior au fost puși în libertate, sub control judiciar
Frații Flocea, în septembrie 2011, în ziua în care au fost arestați preventiv pentru tentativă de omor. Ulterior au fost puși în libertate, sub control judiciar

Curtea de Apel Suceava a dat soluția finală, ieri, într-un dosar foarte vechi de constituire de grup infracțional organizat, care a avut un traseu foarte sinuos, atât în faza de anchetă, cât și la judecată, de unde a fost retrimis la un moment dat la DIICOT, pentru completarea probatoriului.
Este vorba de dosarul privind membrii grupării lui Alexie Pitisciuc, zis „Vîju”, din Frasin. Deși ”Vîju” a fost considerat liderul absolut al grupării, cele mai mari pedepse, de 7 ani de închisoare, le au de executat alți patru inculpați, asta pentru că aceștia au participat la un atac sălbatic asupra unui tânăr, pe care l-au lovit cu parii și cu o sabie, fapta fiind încadrată la tentativă de omor.
Cel mai trist este că tânărul lovit cu sabia în cap în timpul unei răfuieli a rămas cu sechele grave pe viață.
Și-au făcut de cap timp de trei ani
Potrivit anchetatorilor, gruparea infracțională s-a constituit la începutul anului 2008 și a comis zeci de fărădelegi pe raza localităților Gura Humorului, Frasin, Stulpicani, de la șantaj, lipsire de libertate, tâlhării, la violuri etc. Faptele au continuat până în 2011, culminând cu tentativa de omor care a pus „capac” grupării.
Reacția polițiștilor din zonă a fost foarte slabă și târzie. Aproximativ 70 de dosare din perioada 2008-2011, care vizau membri ai grupării, dosare înregistrate la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, nu au mai ajuns în instanță ca urmare a împăcării părților sau retragerii plângerilor prealabile.
Ce condamnări definitive s-au dat în dosar
Conform deciziei Tribunalului Suceava, confirmată ieri și de Curtea de Apel Suceava, Alexie Pitisciuc, zis „Vîju”, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare. Marian Catrinar, Alexandru Constantin Flocea, zis „Ali”, Ionel Marius Șecman, zis „Copilu”, și Ștefan George Flocea au primit fiecare câte 7 ani de închisoare, cei patru fiind judecați și pentru tentativă omor. În cazul celor patru instanța a mai decis să-i oblige să plătească părții vătămate, Gavril Dumbravă, suma de 400.000 de lei cu titlu de daune civile.
Celelalte persoane trimise în judecată au primit pedepse mai ușoare ori au fost achitate:
– Ionel Flocea, zis „Plai” – 3 ani și 6 luni de închisoare;
– Vasile Tiberiu Flocea, zis „Plăcintă” – 4 ani cu suspendare sub supraveghere și 6 ani și 6 luni termen de încercare;
– Eugen Miftodie Lucuțar – 3 ani cu suspendare sub supraveghere și 5 ani și 6 luni termen de încercare;
– Ilie Iulian Țîfui – 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere și 4 ani termen de încercare;
– Cristi Costel Hurjui – achitat;
– Ionel Flocea, zis „Bombonel” – încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale;
– Laurențiu Constantin Lehaci – 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere și 4 ani și 6 luni termen de încercare;
– Marinel Creuco – achitat;
– Vasile Creuco – achitat;
– Ionica Ecaterina Chiriac – achitată;
– Toader Flutur – achitat.
„Au creat un sentiment de panică în zona de acțiune, pe fondul lipsei de ripostă și fermitate a organelor de poliție”
Procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, au arătat în rechizitoriu că membrii grupării „au creat un sentiment de panică în zona de acțiune, inclusiv pe fondul lipsei de ripostă și fermitate a organelor locale de poliție”.
„Membrii grupării își exercitau controlul asupra acestor zone, unde, prin folosirea forței și a amenințărilor percepeau «taxe de protecție» și «taxe de șmecher» mai multor categorii de persoane (administratori de societăți comerciale, transportatori de persoane, mici întreprinzători etc.)”, se arată în rechizitoriul care cuprinde nu mai puțin de 261 de pagini.
Mare parte dintre membrii grupării au fost cercetați și în alte câteva zeci de dosare penale, după cum am amintit mai sus.
Au existat multe alte victime care nu au mai sesizat autoritățile de frica repercusiunilor membrilor grupării, situație care i-a încurajat pe aceștia în continuarea fărădelegilor, creându-le impresia că nu pot fi atinși de brațul legii.
Fapta care a nenorocit pe viață un tânăr
Cea mai gravă faptă a fost comisă pe 20 septembrie 2001, când Gavril Dumbravă, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Stulpicani, a fost atacat cu sălbăticie pe o uliță din localitate. Lovit violent în cap cu parii și cu o sabie, tânărul de 22 de ani a ajuns în stare critică la spital.
Acest tânăr de 22 de ani făcea parte dintr-un grup care, în vara acelui an, s-a revoltat împotriva clanului. La Tărnicioara – Ostra, frații Alexandru Constantin Flocea, zis ”Ali”, și Ștefan George Flocea, zis ”Pletosul”, doi dintre membrii grupării, au fost bătuți măr de cei care au luat hotărârea de a lua atitudine.
Ca răzbunare, pe 20 septembrie, s-a petrecut atacul criminal asupra tânărului de 22 de ani.
Din păcate, acesta nu și-a mai revenit. El se deplasează cu un cadru și nu poate munci, locuind cu mama sa și fiind într-o situație financiară extrem de precară.
Bătut cu bâte de baseball, pentru că fiica sa a reclamat o tentativă de viol la poliție
O altă faptă gravă este din 16 mai 2010, atunci când patru membri ai grupării, George Ștefan Flocea, Vasile Tiberiu Flocea, Ionel Flocea și Vasile Ostanschi, l-au bătut pe un bărbat din Stulpicani. Motivul a fost răzbunarea, pentru că fiica bărbatului bătut a depus plângere penală după ce a fost victima unei tentative de viol comise în 2007.
În timpul cercetărilor privind reclamația de tentativă de viol, se arată în rechizitoriu, familia victimei a fost amenințată să renunțe la plângere.
Tot în luna mai a anului 2010, se arată în rechizitoriul DIICOT Suceava, inculpații Alexandru Constantin Flocea și Marian Catrinar i-au cerut unui bărbat din Stulpicani suma de 700 de lei, reprezentând „taxă de protecție”.
Pentru că nu a vrut să le plătească, cei doi inculpați, alături de un al treilea, Ionel Remus Șecman, i-au lovit mașina bărbatului șantajat cu bâte de baseball și pietre, valoarea distrugerilor fiind estimată la 4.000 de lei.



Recomandări