Recurs favorabil

Pedeapsă diminuată pentru suceveanul care voia „să vândă” salariul Andreei Esca



Avocatul Ionel Andrișan spune că judecătorii au ținut cont de circumstanțele atenuante existente în favoarea clientului său
Avocatul Ionel Andrișan spune că judecătorii au ținut cont de circumstanțele atenuante existente în favoarea clientului său

Suceveanul care a încercat să vândă informații despre salariul Andreei Esca, prezentatoarea știrilor Pro TV, ziarelor Click, Libertatea și Cancan a avut parte de o soluție favorabilă cu ocazia recursului care s-a judecat la Curtea de Apel. Magistrații acestei instanțe i-au admis cererile formulate și au decis să-i anuleze lui Ciprian Ionuț Enciu amenda penală în valoare de 5.000 de lei la care-l condamnase Judecătoria Suceava. De asemenea, și condamnarea de un an cu suspendare a fost redusă, la șase luni cu suspendare, iar cheltuielile judiciare pe care tânărul trebuie să le plătească vor fi de 2.700 de lei și nu de 3.500 de lei, atât cât hotărâse prima instanță.
Enciu a fost judecat și condamnat pentru sustragere neautorizată din sistemul informatic al băncii și pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Ionel Andrișan, avocatul care l-a reprezentat în instanță pe Ciprian Ionuț Enciu, este de părere că judecătorii Curții de Apel Suceava au ținut cont și de circumstanțele atenuante în favoarea clientului său. „A recunoscut fapta comisă și a regretat sincer totul. În plus, nu a mai suferit nici o altă condamnare, iar în societate a avut un comportament ireproșabil. Pentru toate acestea mi se pare corectă reducerea pedepsei și anularea amenzii penale”, a declarat avocatul Ionel Andrișan.
A vrut să vândă informații despre salariu către trei ziare centrale
În calitate de angajat al UniCredit Țiriac Suceava, Ciprian Ionuț Enciu a avut acces la conturile unor clienți ai băncii, printre care și vedeta de televiziune Andreea Esca. La începutul anului trecut, după ce a citit prin ziare mai multe articole despre presupunerile privind salariul prezentatoarei știrilor Pro TV, suceveanul s-a gândit să verifice în baza de date a instituției la care era angajat pentru a afla mai multe amănunte. După ce a aflat ce-l interesa, Enciu s-a gândit să scoată și un mic profit din această afacere. A trimis către redacțiile ziarelor Click, Libertatea și Cancan mesaje cu trei imagini privind salariul Andreei Esca, hașurând însă datele financiare referitoare la venituri. Suceveanul a cerut câte 500 de euro celor interesați de subiect. Cei de la Click au anunțat că nu sunt interesați, cei de la Libertate au considerat că suma este prea mare, iar negocierile au continuat doar cu reprezentanții ziarului Cancan. În final, cei de la Cancan au luat legătura cu Andreea Esca, care a constatat că datele pe care le avea fostul angajat al UniCredit Țiriac Suceava erau reale. Vedeta a sesizat imediat poliția, iar pe fir au intrat reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) București. Ancheta derulată ulterior, inclusiv percheziția informatică efectuată la domiciliul lui Ciprian Ionuț Enciu au confirmat totul, astfel încât suceveanul a fost trimis în judecată.