Un pastor penticostal și-a găsit sfârșitul, încercând să imite reușita Lui Iisus Christos, de a merge pe ape. Preotul, original din Camerun, a avut o revelație, în care primea persmisiunea de a ajunge la Pointe Denis, un loc aflat la 20 de minute de mers cu barca. „Însă pur și simplu s-a înecat în fluviul Komo, în fața unor fotografi și a mai multor credincioși”, scrie cotidianul L’Union. Pastorul făcea parte din așa numita Biserică a Trezirii. Deseorii, pastorii penticostali le spun credincioșilor că credința lor le va asigura sănătate, bogăție și succes pe plan profesional și personal.Unii spun chiar că ei pot să facă miracole, cum ar fi să vindece orice fel de boală, de la febră până la SIDA. Și pastorul care s-a înecat în Gabon adusese cu el mai mulți credincioși, cărora le promisese că vor asista la un miracol.( Click News)