Acum câteva zile, pe o autostradă din Italia în apropiere de Roma s-a petrecut un grav accident de circulație. Șoferul, opinează șeful zonal al carabinierilor a adormit la volan, rezulatul –șase morți. Zilnic, veți spune, au loc accidente de circulație în toată lumea, de ce ne interesează în mod special acest accident. Toți cei șase morți sunt români. “Ce caută maică prin lume”, îi căinează o babă din satul meu care a ieșit din Sângeru o singură dată în viața ei când și-a făcut buletinul. “Să fi stat și ei liniștiți la casele lor”, filozofează mai departe femeia.
Românii călătoresc! S-au împrăștiat în patru zări! două milioane, conform unora, trei milioane conform altora lucrează în străinătate sau sunt în căutare de lucru. Marian Dicu, pe care eu l-am poreclit Rigips, fiindcă se dă expert în acest material, este constuctor. Un constructor bun. Firește, având ca atâția alții cusurul neseriozității. Ei bine, Rigips a plecat să-și încerce și el norocul în Spania. A nimerit în Ibiza, o insulă mică, lângă Palma de Mallorca, o insulă spaniolă din Mediterana. Aici a avut surpriza să găsească aproape douăzeci de mii de cetățeni români înregistrați la intrările în insulă, pentru că nu poți pătrunde acolo nici cu vaporul, nici cu avionul fără să-ți înscri numele. Ce Dumnezeu fac acolo?, m-am întrebat eu. Șapte mii lucrează cu acte în regulă, majoritatea în construcții, zice Rigips. Încă vreo zece mii lucrează la negru, ceilalți sunt în așteptare. Așteaptă să se elibereze un loc de muncă. Din ce trăiesc?, întreb eu. Pescuiesc pentru a-și ține zilele, unii fură, unii intră în diverse combinații. Rigips s-a întors acasă. Nu mai vrea să plece. I-a ajuns. L-a impresionat, printre altele, moartea unei fete de șaptesprezece ani. Româncă. S-a aruncat, în apropierea mării de pe stânci. N-a mai putut îndura. În cimitirul din Ibiza sunt înmormântați câțiva români.
Cititorul își amintește desigur atentatele teroriste de la Madrid de acum câțiva ani. Pe locul doi ca număr al victimelor după spanioli erau românii.
Ca niște sălbăticiuni ținute multă vreme în țarc, românii când opreliștile au dipărut s-au împrăștiat în toată lumea. Lucrează, câștigă, unii se însoară sau se mărită pe acolo, alții mor chiar. În Afganistan au murit doi sau trei militari români. Șeful statului a trimis condoleanțe familiilor iar armata i-a înălțat post-mortem în grad. Nici Irak-ul nu absentează din acest inventar sinistru.
S-a prăbușit un avion lângă Jakarta. Ambasada noastră caută pe lista pasagerilor dispăruți nume de români. Din satul meu forța de muncă validă s-a scurs afară. Nu găsești pe nimeni să-ți bată o stinghie la gard. Nea Gogu are 78 de ani. Face cărăușie cu calul. Mi-a adus o căruță cu scânduri. Le descarcă încet, meticulos. N-ai copii să te ajute?, îl întreb. Uite mogâldețele astea îmi sunt nepoți. Fiul meu m-a sunat ieri. E într-o țară dar nu i-am înțeles numele. S-a întrerupt telefonul. Am priceput doar că trebuie să-i trimit bani să se întoarcă acasă. De unde păcatele mele să-i trimit eu bani? Băiatul lui nea Gogu s-a dus și el să câștige undeva în lume dar n-a avut noroc. Nimeni sau aproape nimeni nu scrie despre acești oameni risipiți în patru zări. Doar știrile tragice ajung uneori acasă. Doar ele interesează.
Un accident cu șase români morți s-a petrecut pe o autostradă din Italia în apropierea capitalei. Știrea a încăput în toate ziarele.
