Sub raport filocalic,înfrânarea înseamnă nu doar folosirea cu dreaptă socotință a celor necesare traiului (mâncare, băutură, odihnă, confort), ci și oprirea de la săvârșirea faptelor păcătoase, adică lupta cu patimile, pentru a câștiga nepătimirea; biruința asupra gândurilor pătimașe, lucrarea în așa fel ca pofta naturală să nu se miște spre patimi.
Sfântul Ioan Scărarul scoate în evidență două aspecte majore ale înfrânării: unul sensibil, altul duhovnicesc. Cel înfrânat alungă iubirea cea rea cu iubirea cea bună și stinge focul trupului prin focul Duhului.
Postul învață pe toți oamenii nu numai înfrânarea de la mâncăruri, ci și înfrânarea de la iubirea de arginți și lăcomie. Postul ne învață fuga de orice răutate, postul gonește ispitele, ne îndreptează spre evlavie, este tovarăș nedespărțit al cumpătării și izvor al înfrânării. Dacă toți oamenii ar posti, nimic n-ar mai împiedica domnia păcii în lume; nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi judecăti, n-ar mai fi tâlhari în codru, nu ar mai fi clevetitori, înșelăciuni, nici furturi. Dacă postul ar conduce viața noastră n-ar mai fi necazuri și nici tristețe. (Sf. Vasile cel Mare)
Postul este spor caselor, mama sănătății, povățuitorul tinereții, bun tovarăș celor călători și singur prieten al celor din casă.(Sf. Serafim de Sarov)
Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci lui nu-i trebuie hrană, el este viață și petrecere îngerească. (Sf. Simeon al Tesalonicului)
Lăcomia pântecelui este sămânța tuturor păcatelor. Dacă Adam nu s-ar fi lăsat biruit de lăcomie, el n-ar fi căzut nici în celelalte. (Sf. Ioan Casian)
Cea dintâi poruncă dată omului de Dumnezeu în rai a fost pentru post. Întrucât n-am postit, am fost izgoniți din rai; de aceea vom posti, ca să intrăm din nou în rai. (Sf. Vasile cel Mare)
Postul este o silire a firii, lepădarea de tot ce-ți îndulcește gustul, stingerea apriderii trupești, nimicirea gândurilor celor viclene, scăparea de visele cele spurcate, curăția rugăciunii, luminător al sufletelor, paza minții, pierderea nesimțirii din inimă, ușa umilinței, suspinarea smerită, zdrobire plină de bucurie, oprirea de la vorbire multă, pricinuitorul nepătimirii, dezlegarea de păcate, ușa raiului și desfătarea cerească. (Sf. Ioan Scărarul)
Înfrânarea și umilirea cea din afară a trupului sunt păzitoarele comorilor dumnezeiești dinlăuntru.(Sf. Maxim Mărturisitorul)
Înfrânarea stă în a nu te lăsa pârât de nici o patimă. (Sf. Ioan Gură de Aur)
Săturarea pântecelui este mama desfrâului.
Omul este o ființă intermediară între lumea materială și cea spirituală. Prin trup, el e atras de pământ, iar prin suflet el e tras către cer; viața este o continuă luptă între cele două atracții. Prin păcat, care începe de la îmbuibare, cu cât omul devine mai greu cu trupul, e tras mai tare spre pămant, iar prin virtute, care începe cu postul, el devine mai ușor și e tras mai lesne spre cer. Astfel, el va ajunge până acolo încât, înainte de ieșirea sufletului, atracția cerului să biruiască pe cea a pământului, ca la Sf. Maria Egipteanca și Sf. Ioanichie cel Mare, care atunci când se rugau lui Dumnezeu se înălțau cu trupurile la un cot de la pământ și mergeau pe apă ca pe uscat. (Sf. Ioan Scărarul)
De trebuință este să postim, pentru că postul veștejește trupul, iar sufletul îl împuternicește, îl înnoiește. Că pe cât omul nostru cel din afară slăbește, pe atât cel dinlăuntru se înnoiește din zi în zi, precum grăiește Apostolul. Și ușurința cea de un ceas a necazului ne pregătește nouă multă mulțime a slavei celei veșnice, în ceruri.
(Sf. Teodor Studitul) (Sursa: Filocalia)
