De mâine

Pe trei străzi din Suceava nu se va putea circula decât în sens unic

– De la 5.00 dimineața vor fi descoperite semnele de avertizare și vor fi prezenți agenți ai Poliției Rutiere, ce vor veghea la respectarea sensurilor unice
Trei dintre cele mai circulate străzi din municipiul Suceava vor deveni de mâine căi de acces cu sens unic, conform deciziei luate de municipalitate, în colaborare cu Poliția Rutieră, pentru fluidizarea traficului rutier.
Sensurile unice au fost introduse pe străzile Alexandru cel Bun, Samoil Isopescu și Tipografiei, șoferii având voie să circule dinspre Primărie (intersecția cu strada Universității), către Hotelul Balada (intersecția cu strada Mitropoliei), iar pe Tipografiei, autoturismele vor avea acces doar din strada Samoil Isopescu către strada Ana Ipătescu (bulevardul central).
În cursul zilei de ieri s-au montat mai multe semne de circulație pe toate aceste artere, numai că acestea au fost acoperite cu hârtie, dar numai până miercuri.
Primarul Ion Lungu a spus că nu a pus în aplicare chiar de azi hotărârea de introducere a sensului unic, pentru a nu-i bulversa pe șoferi și pentru a le lăsa timp să se obișnuiască cu ideea.
Totuși, pentru a se asigura că de miercuri, când vor fi dezvelite și plăcuțele semnalizatoare, măsura de impunere a sensurilor unice va fi respectată, Ion Lungu a cerut comandantului Poliției Rutiere, Laurențiu Hermeniuc, să amplaseze echipe de agenți de circulație pe trasee, încă de la ora 5.00 dimineața.
Efectele deciziilor ce vor fi puse în aplicare de mâine vor fi analizate de aceeași comisie peste două săptămâni, pentru a se vedea dacă sunt necesare eventuale ajustări.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Vasile Rîmbu anunță că administrația locală alocă în acest an 50 de milioane de euro pentru creșterea calității vieții sucevenilor

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Programul de curățenie, pe durata căruia mașinile trebuie mutate, va fi extins și pe alte străzi din Suceava