PE PLAIURILE BUCOVINEI

Când spui Bucovina, spui Țara de Sus a Moldovei, iar toate la un loc înseamnă că vrei să vezi peisajele specifice, frumoase și caracteristice, liniște sau aer curat, mănăstirile locului. Locuri cu adevărat monumentale și recunoscute în toată lumea, ele intrând chiar în patrimoniul cultural al umanității.
S-a întâmplat nu de mult. La insistenței soției mele Sara cât și a bunilor noștrii prieteni care ne însoțeau, făcându-ne și surpriza închirerii unui jeep de circa opt persoane am vizitat instantaneu și Bucovina. Erau cu noi și cei doi fii ai prietenilor. Nici nu “ieșisem” bine la drum, cu toții eram curioși să aflăm și să vedem: «unde-i “albastru de Voroneț”, unde-i “mănăstirea Putna”, unde “este…asta sau unde este asta”?». Toate întrebările cu pricina se îndreptau către mine, dat faptului că eu eram un vechi călător ale acestor melegauri.
Amintind de fii amicilor noștrii care dacă la început stăteau și păreau “nevinovați”, probabil contemplau, cu timpul parcă pupilele ochilor lor începeau să realizeze și să reacționeze. Nu perceptau probabil unde se găseau. Vorbind o “românească” a copiilor născuți departe de țara sau veniți pe la vârste fragede într-o țară străină, repet, probabil nu realizau unde se găsesc.
Ca un corolar la această plimbare inopinată pe aceste frumoase meleaguri, mi-a atras atenția întrebarea unuia dintre fii in ebraică: “Mamă, cum spunem pe românește acolo “SUS”, împărăția cerului unde oamenii sunt fericiți?. La care și mama nesăturându-se a privi priveliștele încântătoare, răspunde parcă cu jumătate de glas…“RAI”. Probabil plimbați prin peisaje, reliefuri ce aduceau cu așa zisele locuri, să zicem “elvețene”, tot el își întreabă părinții pe o românească c-am “stâlcită”:“atunci dece colindați prin alte părți, când aveți aici o adevărată…Elveție”?.Ca să nu se lese mai prejos, celălalt fiu pune capăt discuției, complectând “Asa este omul nostru și noi românii nu facem excepție!”, iar eu amintesc că UNESCO printre alte distincții, a acordat acestui ținut al României, cu locuri cu adevărat monumentale și recunoscute în lumea întreagă și intrate asa cum am mai spus-o în patrimoniul cultural al umanității: “Mărul de Aur” ( “Pomme d*Or”)…
Trecând de Gura Humorului, supranumit și orașul “tuturor neamurilor”, orasul in sine constituind un adevărat “mozaic etnic”. Trăiau în frăție și armonie alături de români, polonezi, germani, evrei, slovaci și alții. In treacăt am reușit ca printre alte perle ale locului spre bucuria prietenului meu puțin evlavios, să localizăm Sinagoga Mare de pe strada Sfântul Gavriil 23 construită din elemente neoclasice în 1886.
Am fost și pe la Cacica, supranumită și “Mica Austrie” sau chiar “Bucovina în miniatură” dar cu toții erau deja dornici să vedem “miraculosul” albastru de Voroneț, acel “albastru ca cerul” realizată de pictori necunoscuți într-o tentă albastră, unde până în ziua de azi ingridientele care stau la baza realizării acestei culori este necunoscută și care au rezistat la toate intemperiile naturii. Dacă mai adăugăm tablourile ca: “Intrarea în Ierusalim”, “Rugăciunea de pe Muntele Măslinelor” sau portretele unor filozofi antici pictate pe peretele sudic, etc, totul rămâne din domeniul fantasticului. Supranumită și Capela Sixtină a Orientului, Mănăstirea Voroneț, căci despre ea este vorba, ctitorită în 1488 de către Ștefan cel Mare era destinată călugărului Daniil Sihastrul…
Frumosul joc al culorilor nu se oprește aici, iar cei care doresc să vadă și să se desfețe cu aceste locuri de neuitat, îmi permit ca un fost călător și cunoscător ale acestor meleguri să nu uite de “roșul” de Humor, “verdele” de Arbore sau chiar…”galbenul” de Moldovița, localizate după mănăstirile locului.
de Iosef-Ioju Haimovici