În cele din urmă, deși nu mai speram, am ajuns la amicalul lui Dinamo cu Barcelona. Pe lângă masa presei biletele costaseră aproape 300 de lei, cam tot pe-atâta vizavi, la tribuna a doua. Îngrozitor de scump pentru un meci, totuși, amical. De aceeași părere au fost și destui alți pasionați de fotbal, din moment ce multe locuri au rămas libere. Nu aveam așteptări speciale de la acest meci, îmi doream doar să-l observ pe viu pe Messi. Nu se poate spune că s-a menajat, accelerările cu mingea la picior fac parte din firea lui, sunt ca reflexele condiționate. Dar, în rest, n-a depus nici un fel de efort și adevărul este că nici n-ar fi avut motive. Gazonul era îngrozitor, iar Dinamo dădea o replică fricoasă, care nu îmbia la spectacol. A avut, cu îngăduință, vreo două ocazii de gol, târziu, în repriza secundă. În opinia mea, dacă tot ai șansa să joci un amical cu Barcelona, de ce nu ai face-o curajos?, că doar importante nu sunt cele trei puncte, conform clișeului. Mi-a plăcut fundașul Coulibaly, poate fi un câștig. La trecerea prin zona mixtă, Messi a mai făcut un dribling, lăsând cu buza umflată puhoiul de fotoreporteri și de ziariste, dar și pe cei câțiva fani strecurați acolo. A fost scos prin altă parte, unde se pare că avea programată o întâlnire cu suporteri cu handicap, aflați în cărucior. Presa s-a consolat cu Villa, cel care era cam nevorbit după atâtea luni de convalescență.
S-a terminat și Olimpiada, Brazilia a zbârcit-o la fotbal, golul secund al mexicanilor aducându-mi aminte de reușitele lui Zidane, dintr-o altă finală cu brazilieni. Dar, dacă aș fi curios să văd pe cineva de la Londra cu mingea la picior, acela nu ar fi un fotbalist. Usain Bolt îl tot curtează prin declarații pe Sir Alex Ferguson și chiar cred că poate fi o soluție interesantă pentru postul de atacant. Poate nu chiar la nivel de Manchester United, dar măcar la o echipă cu obiective mai modeste, ca să nu mai punem la socoteală că ar fi o colosală lovitură de marketing. Omul care îi lasă în urmă cu câțiva metri pe cei care trăiesc din sprint, ca să fie sigur că fentează ofsaidul, ar pleca din terenul propriu și tot s-ar prezenta singur în fața portarului. Nu i-ar mai trebui decât oarecari abilități tehnice și ceva îmi spune că Bolt le are.