Pe lume sunt mai multe Românii

Presa e deseori nu cu un pas înainte, cum ar trebui, ci cu un pas în urma evenimentelor. Abia în aceste zile îi este dezvăluită adevărata față a lui Mihai Vlasov, cel care cerea să i se spună Excelența Sa, considerându-se probabil ambasadorul Republicii Mafia în România.
Să știți că nu glumesc asociindu-l cu Mafia, nu glumesc deloc. În urmă cu câțiva ani, când am avut ocazia să-i strâng mâna destul de neplăcută la atins, insul ăsta, care pe un teren de fotbal ar fi confundat cu mingea, purta… „ghetre”. Faimoasele încălțări interbelice cu care se răsfățau mafioții americani.
Vlasov era un maestru al combinațiilor. Făcea și desfăcea. A trimis-o pe favorita sa Magda Țepoi la Bruxelles, într-o funcție oficială, deși aia era condamnată la pușcărie cu suspendare, pentru că s-a uns cu fonduri europene.
Basarabean de origine, Vlasov e trecut de șapte decenii de viață. Pe fața lui, nu se citește o urmă de inteligență. Dar ce femei înfipte în el, ce limuzine, ce desfrâuri… Și, normal, certitudinea că nimic rău nu i se putea întâmpla.
Jocurile de noroc au fost încadrate în rândul bolilor psihice. E vorba de sindromul „gambling”, de care unii dintre noi știu. În spitalele psihiatrice, există clinici de dezintoxicare pentru cei atinși de această afecțiune. Dintre marii bolnavi de gambling îl pomenim doar pe Dostoievski. Un Dostoievski mai mic e și acest Vlasov. Pierdea cu nepăsare milioane de euro la ruletă, poker și barbut, doar pentru că știa că a doua zi îi va face la loc, fără nici o dificultate.
O să închei, că n-are rost să insistăm pe marginea acestui subiect. Un singur lucru, la final: uitându-mă la acest ins din rândul celor care manevrează milioane de euro de parcă ar fi fasole, nu pot să nu mă gândesc la viața noastră chinuită. Tot mai mult se adeverește că noi și ăștia trăim în două Românii diferite.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.