Fotbal Club Cetatea

Pe hârtie, Delta Tulcea e favorită în meciul cu Cetatea



Marius Lup
Marius Lup

Marius Lup, antrenorul cu portarii al grupării sucevene, consideră că Delta Tulcea, ocupanta locului 4 în clasamentul la zi al Ligii a II-a, este cel mai periculos adversar care va poposi în această toamnă pe Areni. „După statistici, Delta este echipa cu cea mai bună apărare din liga secundă, reușind să încaseze numai 7 goluri până acum. Tulcenii au izbutit să cucerească și un număr de 11 puncte în deplasare, 3 dintre acestea, pe terenul liderului Victoria Brănești. Cum și noi avem foame mare de puncte, consider că meciul de sâmbătă, de pe Areni, este deschis oricărui rezultat. Cred că se va impune echipa care va reuși să înscrie prima”, a declarat Lup.
Antrenorul sucevean speră ca până la ora partidei cu Delta Tulcea să fie recuperați și cei doi fotbaliști care s-au accidentat în meciul din runda precedentă cu Dunărea Galați, este vorba de Tomaz și Apetri.



Recomandări