La vreme de cod roșu, pășcănenii s-au adunat cu mic cu mare lângă podul de peste Siret al căii ferate – nu ca să dea o mână de ajutor (nici nu prea era la ce) – ci să caște gura. Într-adevăr, râul maroniu izbea spectaculos pilonii podului, rămași să despice apele ca niște etrave de cuirasate scufundate. Asta-i una dintre fețele tragediei: inundația ca reprezentație. Spectatori cu mic cu mare, de la opincă la Vlădică.
Am niște cunoscuți în București care, la 23 decembrie 1989, luându-și inima în dinți, s-au dus „să vadă revoluția” și s-au ales cu niscaiva certificate. Acum, contează mai mult prezența ca imagine decât ca eficiență, dar aș zice că unii făceau mai bine să rămână acasă. Și pentru ei, și pentru cei loviți de ape. Revărsarea râurilor moldave a împărțit lumea în două: de-o parte sinistrații, de cealaltă, spectatorii. Între ei, o a treia categorie, prea puțin în atenția presei: truditorii cu lopata, salvatorii, voluntarii. Calitatea de spectator nu atrage, de la sine, vreun reproș. Pentru unii, ploile din iunie au adus nenorocire, pentru alții, noroc și belșug de roadă. În vreme ce estul județului Suceava era sub ape, la Vama, la Prisaca Dornei, la Humor, pe marginea drumului, culegătorii de ciuperci au declarat 2010 „anul hribului”, recolta atingând, cu generoasa susținere a ploilor, maximul istoric de la Bogdan descălecătorul încoace.
Peste numai o obcină, satele erau în cumplită jale. Am citit, în „Monitorul”, un anunț de sfâșietoare și incredibilă tristețe: „Luni, 28 iunie, a fost luat de viitură în satul Călinești, comuna Șerbăuți, inginerul silvic de 26 de ani Antonovici Lucian. Până în prezent nu a fost găsit trupul lui. Cine poate da relații…” Ultima nădejde a familiei – barem să găsească trupul bucovineanului în floarea vârstei, școlit să țină partea pădurii năpăstuite și răpus absurd de puhoaiele căzute din cer. A doua ipostază a inundațiilor: o față plânge, alta râde.
Undeva, în județul Bacău, sătenii au capturat un somn de 80 kg. rătăcit prin păpușoaie. A fost o mică sărbătoare, la care a participat tot satul… Izvorul năvălirii apelor se află neîndoielnic pe tărâmul aleatoriului absolut. Nu-l cunosc pe primarul din Dorohoi, văd că se trage în el din toate direcțiile și nu prea pricep de ce. Trebuia să evacueze orașul din pricina amenințării cu cod roșu?
Între 1 și 5 iulie am hălăduit prin Bucovina și Maramureș, aproape toată vremea sub atenționarea codului roșu. Iar în zonele prin care am trecut n-a căzut strop de ploaie! Primarii trebuiau să evacueze satele? Nu-s numai două pâraie în Dorohoi, ci vreo 14. De unde să știe primarul care-s cele ce or să-și iasă turbat din matcă? Se cuvenea să evacueze tot orașul în miez de noapte? Astăzi (6 iulie) la Iași a fost cod roșu. Au căzut câțiva stropi nevolnici. Nu ne-a evacuat nimeni, deși pâraie brăzdează și Iașiul – o fi o eroare a edililor? Văd că se caută cu îndârjire vinovății în dreapta și-n stânga, când, de fapt, toate-s limpezi: 1 – cantitățile de precipitații au bătut toate recordurile; 2 – de la Ceaușescu încoace nu s-a făcut mai nimic pentru protejarea localităților; 3 – primăriile acordă autorizații de construcții în albiile majore ale râurilor și pâraielor; 4 – s-au tăiat pădurile într-un dezmăț general, până acum nepedepsit. Și, dacă vreți, la nr. 5, observația (comună) că guvernanților le lipsește priceperea și rigoarea, drept pentru care în România tinde să se instaureze haosul (și economic, și politic). Inundațiile din 2010 au constituit întârziatul examen de maturitate pe care guvernul l-a căzut cu brio și-n consonanță cu jalnicul bacalaureat al școlerilor.
Tonic rămâne doar sentimentul solidarității sincere și adevărate: tot amărâții, adică, pensionarii, au sărit primii să-i ajute pe cei și mai năpăstuiți decât ei. Nu știu dacă ați remarcat la tv., dar primele camioane cu ajutoare sosite din Capitală erau pe jumătate pline cu… hârtie igienică!
