FOTBAL PE PÂINE

Pe extreme



Acum, după ce toate echipele s-au înfățișat cel puțin o dată în fața noastră, ar fi loc de niște judecăți preliminare. Nicidecum de concluzii, cum s-a cam grăbit presa de pretutindeni. Până la urmă se pare că asta este menirea ei, să navigheze între extreme, exacerbând orice detaliu în bine sau în rău. Am văzut cu toții meciul modest al Braziliei. Dar de aici și până la “n-are față de campioană” e drum lung. Mai degrabă celelalte puteri își fac curaj singure. Apoi, dacă Ronaldinho nu e geniu în fiecare meci nu înseamnă c-a jucat prost. Așa de sus a fixat ștacheta, încât pentru el se operează cu alte unități de măsură. Hai să vedem pădurea în ciuda copacilor: Brazilia a câștigat din inerție derby-ul grupei. Nu e chiar ăsta un semn al forței sale? Va fi de ajuns să se trezească și Ronaldo și Adriano, nu neapărat simultan, să fie lăsată să-și aducă prinosul rezerva Juninho, și elogiile se vor așterne iar. Până atunci, trebuie să rabde obrăzniciile. Inclusiv a lui Viduka, australianul, care crede că poate lua toate punctele Braziliei. Stați liniștiți, dragi canguri, veți avea marsupiul plin de goluri! E drept, un pericol există: brazilienii cam sunt prizonierii propriei faime, și-au transformat cantonamentul într-un fel de Big Brother, iar povara gloriei la scară planetară ar putea să le atârne greu în picioare când le va fi lumea mai dragă.
În precedentul articol i-am exaltat pe italieni, dar am făcut-o pentru că au jucat altfel decât ne obișnuiseră, n-am spus nici o clipă că a devenit o favorită la titlu, cum încă de pe acum afirmă presa iberică despre Spania, uitând că arbitrul i-a facilitat impresionantul scor fluviu. Apropo de arbitri. Dacă nici în faze de penalty (pe lângă cel gratuit acordat Spaniei a mai fost unul clar refuzat Tunisiei) nu se folosește camera aia video, atunci pot să și-o bage undeva! Ne-am amăgit degeaba. Sunt chiar curios când va semnala omul de la margine o decizie eronată sau când un fluieraș va da fuga să se convingă de-a dreaptă…



Recomandări