Pe ei, pe ei, pe mama lor!

Celebra deja strigătură din tribunele (de fapt, mai mult din peluzele) de pe stadioanele patriei, se cere restituită, cu dobânda cuvenită, autorilor acesteia. Necunoscuți, desigur, c-așa-i întreaga literatură populară: autorul e anonim și se transmite pe cale orală. Altfel spus, cu un cuvânt tare drag acelorași galerii, pe gură. Din gură în gură. Și se oprește în timpanele noastre, ale celor care așteptăm de la un meci, de la orice meci, spectacol. Altul decât cel al mahalalei înnobilate cu titlul de „galerie”. M-am mirat la culme aflând că primul dintre infractorii care se adăpostesc la umbra haitei poartă o poreclă nu doar inofensivă, ci de-a dreptul gingașă: Tweety. Canarul care, în loc să-și vadă pe mai departe de fugăreala cu Sylvester, motanul, pune mâna pe lanț și dă cu el la picioarele operatorilor T.V. care-și fac doar meseria. Un animal care în loc să-și sape dracului vreo galerie, ca orice șobolan, în care să se facă nevăzut, mai are și tupeul de a apărea pe la televiziuni pe post de superstar. Adică, ce mușchii lui de băiat, a mai făcut cineva asemenea vitejii? Mai grav e că borfașul e și student, cum unde? La Drept, ’tu-vă-n facultățile alea privatele unde orice derbedeu poa’ să-și pună de-o diplomă. Inclusiv de Drept, inclusiv infractorii! Iar la așa mândrețe de viitor jurist analfabet, nici că se putea găsi drept avocat decât o altă panaramă, a cărei formulare întru apărarea animalului sună pe măsura calificării pe care i-o suspectez ca fiind tot de la vreo particulară: „Nici n-a reușit să-l lovească pe cameraman” (!!). Plus faptul că amândoi golanii, avocat și client deopotrivă, ne mai și iau de proști îndrugând basmul cu lesa uitată în buzunar. Bă, derbedeilor: am și eu ditamai Labradorul cu ditamai lesa. Dar n-o uit în buzunar, bă, că nici nu încape, îl rupe. Așa că o fac pe ecoul galeriei și zic și eu: dragi jandarmi, pe ei, pe ei, pe mama lor! Pe borfașii viitori avocați și pe avocații actuali borfași. Băgați la ei, pe spinări, lesă cât cuprinde.