Ne place, nu ne place, trebuie să recunoaștem că pagini importante din istoria recentă a Europei le cunoaștem fragmentar, unele chiar deloc, sau, și mai neplăcut, am dat crezare unor false viziuni oficializate aflate foarte departe de adevăr. Victor Suvorov, un autor despre care am mai vorbit în această rubrică, continuă seria dezvăluirilor, aducând în recenta sa carte („Sinuciderea”, Ed. Polirom, 2012) informații de-a dreptul năucitoare privind cel de al Doilea Război Mondial. Pur și simplu răstoarnă o imagine trudnic construită de propaganda sovietică și, până una-alta, preluată ca atare de istoriografia noastră: URSS ar fi fost complet surprinsă de atacul german, era lipsită de orice înzestrare în materie de armament, ba, mai mult, armata o conduceau ofițeri mărginiți și terorizați – vizavi de impresionanta mașină de război germană, impecabil dotată, cu comandanți de elită și tactică savant elaborată. Cine să creadă că lucrurile stăteau taman… pe dos?
Falsa imagine era menită să reveleze eroismul poporului sovietic (ar fi existat doar câte o pușcă „antică” la trei soldați…), capacitatea formidabilă a strategului Stalin de a scoate victorii din piatră seacă și ingratitudinea occidentului care întârzia susținerea logistică a Moscovei și deschiderea celui de al doilea front. Greu de crezut, dar, iată, aflăm că și calitativ, și cantitativ, armamentul sovietic era net superior dotărilor germane! Cele trei rafale de istorii ale „Marelui război pentru apărarea patriei” (prima îl preamărea pe strategul Stalin, a doua, pe comandantul de oști Hrușciov, a treia, pe Brejnev) au deformat grav realitatea militară a anilor 1938-1945, întreținând teza subînzestrării și trecând sub vinovată tăcere sumedenie de fapte din domeniul evidenței. „Istoria – spune Suvorov – se face cu sânge și se scrie cu cerneală”.
Academicienii ruși însărcinați cu redactarea tratatelor au folosit cu precăderea cerneală… simpatică, făcându-se fie a nu vedea vârfurile tehnicii de luptă care… tocmai defilaseră la Moscova de 7 noiembrie, fie mințind pur și simplu când vine vorba de înzestrări și efective. Nu veți afla în voluminoasele tomuri nici un cuvințel despre tancul sovietic amfibie produs în serie încă din 1933 (nici nemții, nici englezii, nici chiar americanii nu aveau la acea dată și nici n-au avut până la terminarea războiului asemenea mașini de luptă!), nici despre tancul T-28PH, care se deplasa sub apă (!), nici despre faptul că tancurile rusești aveau motoare de două ori mai puternice decât ale germanilor, blindaj de grosime dublă și tunuri mult mai performante. T-28 putea funcționa până la trei ani fără piese de schimb, în vreme ce blindatele inamicului, deja uzate din pricina distanțelor parcurse și terenului imposibil, ajungeau pe linia frontului… pentru a intra în reparații. Germania nu avea tancuri grele nici măcar în faza de proiect; rușii aveau în dispozitiv peste 2.000 de blindate T-40, KV, KV-2, cu prestații pe care germanii le credeau imposibile, ca să nu mai vorbim despre faimosul T-34, adevăratul câștigător al bătăliei blindatelor. (Când, în sfârșit, Berlinul a decis construirea supertancului E-100, de 188 de tone, s-a constatat că nici un pod nu-l ține, așa că… a rămas acasă.)
De altfel, Hitler a declarat în 1941 (prea târziu!): „Dacă aș fi știut că rușii au într-adevăr un asemenea număr de tancuri, probabil că nu aș fi început acest război.” Nici aviația Moscovei nu era mai prejos: spionajul hitlerist a raportat că URSS deține 5.000 de avioane de luptă. De fapt, erau 23.000. Nemții n-aveau nici pe jumătate, iar industria de dincolo de Urali a mai construit 17.745 în doi ani! MIG-3 depășea în performanțe lăudatul Messerschmitt 109 și numai în Regiunea Militară de Vest operau mai multe MIG-uri decât toate aeronavele 109 aflate în dotarea Wermacht-ului! Nemții nu dispuneau de nici un bombardier greu în stare să ajungă (încărcat) până la Urali, iar rușii aveau mai multe tipuri de mult operaționale. Mult admiratul obuzier german de 105 mm bătea până la 12 km, în vreme ce arma rusă similară ajungea până la 28. După care a apărut și „Katiușa”…
În memoriile sale, faimosul Jukov nu s-a sfiit să scrie că „superioritatea numerică a trupelor inamice a fost foarte mare – de cinci, șase ori, îndeosebi în tancuri, artilerie și aviație”. Minciună sfruntată, care a avut liberă circulație publică până la apariția cărții lui Suvorov. Meritul căreia este și mai evident atunci când întreprinde incursiuni caracterologice menite să reveleze adevărata personalitate a actorilor principali, Hitler și Stalin. La fel de… pe dos decât se știa până acum. Voi reveni.
