Pe cine sperie de fapt România? (1)

Cetățeni de mâna a doua? Atacul la brandul de țară
Am scris în ultimii ani de foarte multe ori despre cei doi „frați gemeni heterozigoți”, după cum numea istoricul Alain Besançon totalitarismul de extrema stângă și cel de extremă dreapta care au însângerat lumea secolului trecut. Nu din cauză că am o fascinație pentru dictatură am abordat aceste teme, Doamne ferește! Ci din conștiința lucidă că aceste fenomene se pot repeta, și încă foarte repede, iar atunci când se repetă, ele afectează tot democrațiile fragile, precum cea românească de la ora actuală. Iar dacă noi, oamenii de cultură români, nu punem în ecuație cauzele nefericirii noastre și nu încercăm să rămânem lucizi, găsind soluții și făcând lobby pentru interesele țării noastre și pentru valorile românești, ca și pentru interesele unei Europe stabile și democrate, atunci cine să o facă în locul nostru?
Și iată că de ceea ce mi-a fost teamă, noi nu am scăpat. În Europa de astăzi, cea care încearcă să se așeze după integrare și lărgire într-o structură funcțională, mișcările extremiste se întăresc, cu scopul stabilirii noilor ierarhii de putere și pentru a impune regula jocului în fața cetățenilor de mâna a doua– cei care vor fi întotdeauna inventați și perpetuați, pentru ca durii să-și justifice excesele. Or, între acești „cetățeni de mâna a doua”, prin unele țări în care fascismul și alte curente câștigă teren (vezi Italia etc.), sunt incluși în mod tacit și românii, din cauza sărăciei emigranților conaționali, a inferiorității lor educaționale, a unui export de infracționalitate anexat promiscuității grupurilor delincvente de nișă, și toate astea din cauză că românii – prin unele grupuri discriminate – au fost opriți din evoluția către modernitate ca popor și ca cetățeni de cele două dictaturi și doua războaie continentale ale secolului al XX-lea. Partea proastă e că, dincolo de realitatea care conține cu certitudine cetățeni români certați cu legea peste tot pe mapamond, restul diasporei românești este perfect integrată în țările alese de emigrație, cu rezultate notabile în participarea lor la viața publică și excelența profesională.
România, un tigru economic al Estului
Și atunci? Ce e de făcut pentru ca cercurile extremiste italiene să nu mai incendieze comunități întregi de rromi de origine română în Italia, aruncând anatema publică asupra tuturor românilor? (Căci parcă prea miroase a rasism degenerativ!) Cum de a fost posibil ca Euro 2008 să aleagă ca brand de țară pentru România câțiva obezi reprezentanți ai mafiei țigănești locale, plini de lanțuri de aur și sfidând fotograful cu burțile impudic revărsate? Întâi să vedem cauzele.
La o primă analiză, aici are loc și un război uriaș de interese care se derulează prin atacuri la imaginea de țară. Pentru că, dacă se încearcă o condamnare în bloc a României și o excludere tot în bloc a românilor, asta se întâmplă nu numai din cauza câtorva mafioți români care au tulburat apele pe aiurea (și care își vor primi desigur pedeapsa conform legilor europene în vigoare). Ci, aceste atacuri demonstrează că România îi și „sperie” deja pe unii concurenți de pe piața europeană, comportându-se ca un veritabil „tigru” economic al Estului, care își accelerează dezvoltarea de țară la turație maximă și absoarbe investiții și privilegii pe care alții desigur nu vor să le piardă și au cam început să le piardă, totuși. Pe de altă parte, nici vecinii noștri slavi cu suportă ușor avântul nostru spre vest, iar defăimarea și hăituirea continuă a românilor îi interesează mai ales pentru a induce altora „demonstrația” că, vezi Doamne, românii nu ar putea fi parteneri credibili pentru proiecte de independență energetică europeană sau pentru strategii europene de plasament financiar. Asta e legea junglei actuale, acesta este trendul evoluției. Războiul economic european și cel geo-strategic e foarte dur, iar România încă nu are specialiști activi eficienți în lobby și strategii de imagine, și nici prea mult instinct de conservare și ripostă în fața atacurilor la imagine, din cauza pierderilor de energie interne pe care le suferă în cursul războaielor actuale pentru puterea locală și națională.
Ecuația ideală a progresului: pace, elite, securitate, investiții, instituții democrate
Pentru a reveni cu picioarele pe pământ la adevăratele șanse, și pentru a recupera speranță și încredere, confort moral și un optimism relativ, putem apela și la adevărurile ce încep să iasă la lumină despre elitele românești și speranțele lor, care se raportează la pace, securitate europeană, investiții, instituții democrate. Un autor francez îndrăgostit de România, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”, anume Jean-Yves Conrad, despre care am mai scris în 2007, a publicat recent, în română și în franceză, un Ghid al plimbărilor insolite pe urmele românilor celebri din Paris, la Editura Junimea condusă până recent de regretatul scriitor Cezar Ivănescu și în Colecția Românii din Paris, condusă de academician Basarab Nicolesco. Pe exemplarul pe care mi l-a dăruit mie, Jean-Yves Conrad mi-a scris: „România nu-mi aparține, dar eu aparțin României. Cu dragoste pentru țara mea de dor și de suflet”. (va urma)