Patimile, suferințele, postul fac timpul să pară mai lung, mai încet, scurgându-se din clepsidrele lui cu greutate. De aceea, probabil, Săptămâna Mare, care este Săptămâna Patimilor, neavând nici o zi în plus față de alte săptămâni, s-a îmbogățit cu această apreciere. În Săptămâna Mare toate bisericile creștin-ortodoxe bat, din înălțimea clopotnițelor, toaca. Clopotele amuțesc. Uneori toaca este plimbată de un prelat, învelit în negru, în jurul bisericii. M-a fascinat de copil priceperea personajului cu barbă de-a cânta la acest instrument simplu, cu sunete înfundate, dar care se aud peste văi, până hăt departe. Răstignirea lui Iisus, decisă de un tribunal încropit la ceas de noapte, este primul eveniment mare de la rădăcina creștinătății. Al doilea, luminos și înverzit ca smicelele de salcie, este cel al Învierii. Iisus s-a supus caznei la care l-a obligat Tatăl Ceresc și păcătoșenia din noi. De notat că prima gravă încălcare a dreptului roman s-a petrecut judecându-l noaptea pe Iisus și condamnându-l la moartea prin răstignire, sfârșit rezervat îndeobște tâlharilor. Dreptul roman interzicea desfășurarea actului de justiție sub cortina întunericului. Specialiștii în drept, între care regretatul profesor universitar Tudor R. Popescu, au descoperit și alte numeroase încălcări ale normelor de drept în vigoare la acea vreme. Azi încălcările se petrec și la lumina zilei și la întunericul nopții. Nimeni, însă, nu mai este, nici măcar la figurat, răstignit. De câteva zile joacă rolul răstignitului Sorin Oprescu. Listele lui de susținători sunt pe alocuri orfane de elementele esențiale de identificare. Adică unii au iscălit adeziunea și și-au dat adrese gen „cum intri în București, pe dreapta”. Rezultatul? Biroul Electorat Central, alcătuit firește numai din sfinți, a găsit de cuviință să îl retrimită pe doctor acolo unde îi e de fapt locul – la spital. Chiar! Ce o fi căutând omul ăsta, care se laudă că este mare chirurg, că toată viața și-a dedicat-o bolnavilor, în politică? Dacă ai ajuns faimos într-o meserie aflată la o înaltă prețuire publică, dacă bolnavii te caută pentru prestigiul verdictului tău profesional, de ce să mai alergi ca disperatul pe coridoarele Parlamentului, să te îmbrâncești cu Vanghelie, să moțăi în ședințe fără sfârșit când suferinzii te cer lângă patul lor? Înseamnă că, iartă-mă, Doamne, Oprescu nu prea e doctor. Rolul de răstignit nu-l prinde deloc. Bocește la televizor, amenință că scoate poporul de simpatizanți la porțile justiției, dă din mâini. Ce i-o fi trebuind unui om care a rostit jurământul lui Hipocrates, balamucul din Primăria Capitalei? Aici se joacă la ruletă cel mai mare buget, de câteva miliarde de euro. Înțeleg să se bată, pentru gospodărirea acestor bani, tipi cu lipici la bancnotă, gen Blaga sau Piedone, dar o somitate medicală, obișnuită doar cu bisturiul care extirpă cangrene și suferințe!
Prin țară, mai pe la Ploiești, mai pe la Suceava, mai pe la Slobozia, Piatra Neamț sau Râmnicu Vâlcea, unii, abonați și ei la funcția și virtutea de primar, au fost lăsați din brațe în ultima clipă, fie de partide, fie de susținătorii financiari. Și ei pozează în răstigniți ai sorții, iar noi am fi obligați la o lacrimă de compătimire. Să fim serioși și zgârciți cu întrebuințarea lacrimilor noastre. Să ne drămuim plânsul pentru patimile Fiului Omului, cel cu adevărat răstignit în numele ticăloșiei noastre. Săptămâna Mare să rămână mare fiindcă așa a rânduit-o, de două mii și ceva de ani, calendarul credinței creștine. Să lăsăm o vreme bocetele politice. După Paști, apostolii doctrinelor pestrițe din România vor reveni pe scene și ne vor intoxica, dacă am scăpat de indigestiile abundenței de meniu, cu vesela lor elocință plângăcioasă.
