Deși nu mă omor după festivități, urmăresc cu sufletul la gură, grație reportajelor și reclamelor, manifestările prilejuite de sărbătorile berii, prin diferite orașe ale țării. Sunt mereu cu inima aproape de concurenți, atît de aproape, încît mai simt uneori, în vîrful nervului olfactiv, răsuflarea nu prea delicată a participanților la proba de „bere viteză” ori „bere cu obstacole”.
Ca să n-o mai lungesc, sunt și eu de acord că această băutură, ce te trimite cam prea des la budă, își merită sărbătorile. Da, în sfîrșit, marele orologiu al istoriei sună și pentru berea noastră. Iată, dulcea bere moldovenească ori ardelenească se ia la trîntă cu verii bavarezi sau tirolezi! {i suntem gata să pariem că-i va dovedi, pentru că ne bizuim pe-o mai mare masă musculară.
***
Dar, pentru că punem mare preț pe tradiție, așteptăm să fie sărbătorite și alte licori, mai aproape poate de inima cirotică a moldoveanului. De pildă, aș sugera organizarea unei „sărbători a țuicii de cazan”, a vișinatei ori chiar a tulburelului, cel născător de duioase ebrietăți autumnale.
Însă, n-avem voie să-i uităm nici pe bețivanii de carieră, cei ce de-o viață își admiră chipul în oglinda lichidului din pocal. Da, pentru ei, profesioniști ai damigenei, ce bine ar pica niște „gale anuale ale spirtului medicinal trecut prin pîine”!
