Pe 6 decembrie votăm Președintele



Adrian Ștefan Clopotari, candidat al Alianței USR PLUS pentru Senat
Adrian Ștefan Clopotari, candidat al Alianței USR PLUS pentru Senat

Nu e greșeală. Ai citit bine. Pune un prieten să numească 3 președinți aleși după 1990. Ți-i recită cu ochii închiși: tipii aceia cu „escu”. Apoi pune-l să numească 2 partide care au câștigat alegerile parlamentare în ultimii 30 de ani. Va ezita. Nu știe. Dă-i încă o șansă! Simplifică! A auzit că-i Iohannis președinte, dar azi, care e partidul majoritar din Parlament?
Care e relevanța acestui experiment? România trăiește într-o realitate virtuală. Crede că Președintele e șoferul, iar Parlamentul vreo remorcă tractată. Românii vin cu pasiune să voteze Președintele, dar plictisiți, ca într-o zi de luni de muncă, să voteze parlamentarii. Însă realitatea e exact contrariul. Parlamentul e șoferul mașinii România, pe când Președintele un abțibild lipit pe capotă.
Comparație între prezența la vot la parlamentare vs. prezidențiale

An Parlamentare Prezidențiale
Tur 1 Tur 2
2000 65,31% 65,31% 57,50%
2004 58,50% 58,50% 55,20%
2008(9) 39,26% 54,37% 58,02%
2012(4) 41,76% 53,17% 64,10%
2016(9) 39,42% 47,66% 49,87%

În 2016, 3.221.786 români au votat PSD.
în 2014, 6.288.769 români l-au votat pe Iohannis. Dublu.
Consecința? În 2018, PSD i-a dat lui Iohannis să semneze demiterea lui Kovesi de la DNA. PSD a făcut asta pentru că „a putut”, în timp ce președintele liberal „n-a avut ce face”. Cele 3,2 milioane de voturi au fost mai tari decât cele 6,2 milioane. Altă întrebare?
Cu toate acestea, senzația populară e că Președintele e cel mai puternic. Fie că se întâmplă ceva rău sau bun, Președintele culege laurii sau e arătat cu degetul. Nu sunt locuri de muncă, restaurantele sunt închise din pricina pandemiei, o lege este nedreaptă? Iohannis face deliciul miilor de meme-uri de pe facebook.
Stai așa! Președintele ales cu cele mai multe voturi nu e cel mai puternic personaj politic? Corect; nu e. Contraintuitiv, însă Parlamentul e azi adevăratul Președinte. Parlamentul face legile și dă Guvernul. Fiecare zi din viața noastră e condusă de deciziile celor 465 de parlamentari și aproape niciuna de deciziile Președintelui. Azi, cu majoritatea potrivită, parlamentarii pot chiar suspenda Președintele, fără motiv.
Dar cu ce se ocupă Președintele?Constituția spune că e garantul independenței României, cel care veghează la buna funcționare a instituțiilor; mediatorul între conflictele dintre puterile statului, sau stat și popor. Formal, Președintele e parte din puterea executivă, România fiind republică semi-prezidențială, însă faptic, modificările aduse în ultimii ani de Parlament și CCR au anulat conținutul prerogativelor.
USR PLUS își propune să recalibreze puterile Președintelui și rolul Parlamentului. Ai auzit că vrem reducerea parlamentarilor la 300, abrogarea imunității aleșilor și de proiectul ”fără penali”. Mai puțin cunoscute sunt obiectivele noastre de a-i da Președintelui drept de inițiativă legislativă sau dreptul de a participa la ședințele guvernului; apoi, de măsura dizolvării Parlamentului când poporul votează contra referendumului de demitere.
În fond, ne dorim ca cele 6 milioane de voturi ale Președintelui să recapete o semnificație. Dar până reușim asta, Parlamentul este adevăratul Președinte. Pe 6 decembrie, el va fi ales indiferent de numărul de votanți: pot fi 10, 100.000 sau 1 milion. Care va fi chipul noului Parlament? Va semăna mereu cu fața majorității alegătorilor care înțeleg să se prezinte la vot.
Adrian Ștefan Clopotari
Candidat al Alianței USR PLUS pentru Senat



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe, își exprimă speranța că măsurile de austeritate nu vor lovi doar în mediul de afaceri

Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe, își exprimă speranța că măsurile de austeritate nu vor lovi doar în mediul de afaceri
Președintele CCI Suceava, Nicolae Troașe, își exprimă speranța că măsurile de austeritate nu vor lovi doar în mediul de afaceri

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina