Pe 25 ianuarie se pomenește Sfântul părinte Grigorie, cuvântatorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului

Marele Grigorie, cuvântatorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăției lui Valens și a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinții lui erau de neam bun și drepți: Grigorie și Nona, care mai înainte din lipsa de cunoștință se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinții lui au fost renăscuți, primind Botezul prin apă și prin Duh, și tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat și arhiereu al cetății Nazianz. Grigorie a străbătut toată învățătura științei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiți dascăli ai timpului său, în Cezareea și Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoșteau decât două căi în Atena: a școlii și a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A viețuit câțiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învățăturii creștine, sufletește îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuței sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh și întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumești, Grigorie, care iubea liniștea și gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea și scaunul patriarhal și s-a așezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în liniște, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lamurește taina cea adâncă a Sfintei Treimi.
Mișcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri și a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântator de Dumnezeu.
Și era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu fața galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă și cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleșuv. Moaștele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinților Apostoli, de iubitorul de Hristos și preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.