Oficialii suceveni au stabilit ieri programul complet al meciurilor de pregătire pe care Cetatea le va susține în luna februarie, după revenirea din cantonamentul montan. Noutatea o reprezintă amicalul cu formația din primul eșalon Ceahlăul Piatra Neamț, care se va disputa în ziua de 16 februarie pe Areni, cu începere de la ora 15.00. Pe 13 februarie sucevenii vor juca la Iași cu o altă prim divizionară, Politehnica, iar pe 15 este programat meciul test cu Cetatea Târgu Neamț, în deplasare. O zi mai târziu elevii antrenorului Marian Pană vor evolua pe teren propriu în compania grupării FCM II Bacău, pentru ca în data de 23 februarie să se dispute ultimul meci de pregătire din intersezon, împotriva eternilor rivali de la FC Botoșani, întâlnirea urmând să fie găzduită de stadionul din Dorohoi. „Sper ca vremea să țină cu noi, astfel încât aceste partide să le putem disputa pe terenuri bune. Îmi doresc foarte mult să joc cu FCM II Bacău și cu Ceahlăul pe Areni”, a declarat tehnicianul sucevean Marian Pană.