PDL a anunțat că va ataca la Curtea COnstituțională legea privind sistemul uninominal de vot propusă de USL și votată marți de către Camera Deputaților.
Anunțul a fost făcut marți, într-o conferință de presă, de către deputatul Sulfina Barbu.
Ea a spus că USL a votat, marți, în Parlament, în dispreț față de români și pentru creșterea numărului de parlamentari la cel puțin 481.
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” și 26 abțineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal inițiat de Crin Antonescu și Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL și UDMR.
Proiectul prevede că vor fi aleși deputați și senatori cei care au câștigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în județele în care minoritățile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.
Pragul electoral a fost eliminat și a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeași ca în 2008.