Președintele interimar al Organizației Municipale Suceava a PDL, Lucian Harșovschi, solicită oamenilor politici să nu instige lumea la proteste, acum după ce Curtea Constituțională a invalidat referendumul de demitere a președintelui suspendat, Traian Băsescu, considerând că astfel de practici ”iresponsabile” sunt dăunătoare pentru țară și pentru economia națională. PDL Suceava, prin vocea liderului său, face un apel pentru revenirea la normalitate, considerând că rolul politicienilor este acela de a colabora în interesul românilor, nu acela de a dezbina populația și de a crea crize artificiale și sterile. „La nivel local, Organizația Municipală a PDL Suceava, care este principalul partid din Consiliul Local, dorește să își manifeste disponibilitatea de a colabora cu celelalte formațiuni politice și speră că declarațiile și acțiunile iresponsabile făcute de unii lideri naționali să nu îi influențeze pe unii politicieni locali în asemenea măsură încât sucevenii să aibă de suferit de pe urma lipsei de colaborare a acestora. Mai mult, PDL Suceava consideră că decizia Curții Constituționale trebuie respectată de toată clasa politică și că aceasta trebuie să conlucreze mai bine de acum înainte”, a spus Harșovschi.