PDL a prezentat, luni, în cadrul unei dezbateri privind provocările din domeniul politicilor sociale, câteva principii care vor sta la baza Programului de guvernare, printre care se află înființarea unui nou minister, pe lângă cel al Muncii, intiulat Ministerul Familiei și Bunăstării Sociale.
Principiile politicilor sociale care vor sta la baza Programului de guvernare al PDL au fost prezentate în cadrul dezbaterii „Provocări în domeniul politicilor sociale în România – stat membru UE”, organizată de democrat-liberali în colaborare cu Fundația „Hanns Seidel Stiftung”. În cadrul dezbaterilor, Gheorghe Barbu, vicepreședinte PDL și fost ministru al Muncii, a prezentat o analiză a actualei situații sociale din România și a criticat programul de guvernare al PNL, care promovează politici de tipul „după noi potopul”.
„Niște oameni responsabili trebuie să își asume gesturile de responsabilitate, nu doar în interiorul unei generații, ci și între generații, pe termen lung. Cred că un guvern responsabil nu își poate propune politici de genul «după noi potopul»”, a declarat Gheorghe Barbu, în opinia căruia un stat are nevoie de majorități parlamentare stabile, pentru a nu exista riscul adoptării de măsuri populiste.
În cadrul dezabterii, Maria Moța, consilier personal al primarului general al Capitalei, a prezentat un materiale intitulat „Bătrânețea – Risc de dependență și excluziune socială”, în cadrul căruia a menționat principalele măsuri pe care democrat-liberalii le iau în considerare, prin Programul de Guvernare, pentru înbunătățirea calității vieții românilor.
Astfel, PDL va supune dezbaterii publice promovarea unui proiect de măsuri, printre care se află analiza posibilității restructurării actualei structuri a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin divizarea domeniilor principale de activitate sub coordonarea a două ministere distincte: Ministerul Muncii și Asigurărilor Sociale și Ministerul Familiei și Bunăstării Sociale.
Democrat-liberalii își mai propun modificarea actualului cadru legal privind asistența socială a persoanelor vâstnice și promovarea unei legi speciale care să garanteze introducerea prestației de dependență, pentru persoanele care nu se mai pot îngriji prin forțele proprii și a unei asigurări de dependență legată de sistemul contributiv din domeniul asigurărilor de sănătate.
La rândul său, Cătălin Dănilă, expert al PDL în domeniul politicilor ocupării forței de muncă, a prezentat câteva elemente ale programului de guvernare pe care PDL îl pregătește în domeniul protecției sociale.
Astfel, el a arătat că PDL își propune impunerea unui sistem transparent privind evidența locurilor de muncă, prin operaționalizarea Observatorului Național al Ocupării și Formării Profesionale, ca instituție de sine stătătoare.
Un alt proiect al PDL include formarea unui cadru legislativ și instituțional de organizare și funcționare a autorității naționale pentru calificări, și stimularea implicării patronatelor și firmelor în formarea profesională inițială și continuă.
Un alt participant la dezbaterea organizată de PDL, Bogdan Chirițoiu, consilier de stat în cadrul Departamentului politici economice și sociale al Administrației Prezidențiale, a declarat că România se află într-un an electoral și că în această perioadă există o tentație a populismului. În contextul în care România este țara cu numărul cel mai mare de pensionari raportat la numărul de salariați, iar jumătate dintre români lucrează „la negru”, Bogdan Chirițoiu a precizat că toate aceste aspecte sociale nu trebuie ignorate.
„Este foarte important însă să discutăm aceste probleme și să încercăm să găsim soluții. Există un efort din partea Președinției de a îndrepta atenția publică spre aceste teme esențiale pentru dezvoltarea României”, a spus reprezentantul Președinției.
Bogdan Panait, expert în domeniul protecției copilului, a prezentat un material intitulat „provocări ale realității demografice din România. Familia și creșterea natalității”, în care a arătat că provocările cărora PDL dorește să le găsească răspunsuri sunt creșterea fertilității, reducerea morbidității și a mortalității, elaborarea unei politici naționale coerente privind migrația, impunerea unui standard de viață decent, prin îmbunătățirea calității vieții.
PDL consideră că este nevoie de o strategie națională în domeniul populației, a mai arătat Bogdan Panait, adăugând că această strategie nu poate fi decât una de lungă perspectivă, iar resursele care vor fi alocate vor crește în timp.