Liderii PDL Emil Boc și Theodor Stolojan au solicitat, luni, prin intermediul unei rezoluții, ca premierul Tăriceanu și guvernatorul BNR Mugur Isărescu să vină în Parlament cu un program pentru redresarea „situației economice dezastruoase” spre care se îndreaptă România.
Prim-vicepreședintele PDL Theodor Stolojan a declarat, la finalul ședinței Biroului Permanent Național, că formațiunea a adoptat o rezoluție care prevede că atât la nivelul partidului, cât și prin intermediul parlamentarilor să solicite premierului și Guvernatorului BNR să vină în fața Parlamentului cu propuneri concrete pentru redresarea situației economice a României, pentru inversarea unor tendințe extrem de negative, cu impact direct asupra populației.
„Românii și România încep să plătească prețul politicii economice Guvernului Tăriceanu – PNL, susținut de PSD, o politică lipsită de viziune, incoerentă, nepredictibilă și incapabilă să fructifice calitatea de stat membru al Uniunii Europene pe care România o are de la începutul lunii ianuarie 2007”, a declarat Theodor Stolojan.
El a arătat că „lideri ai PDL au atras atenția Guvernului Tăriceanu încă de anul trecut că nu a reușit să vină în fața populației cu un program de dezvoltare a României în perioada post-aderare, care să asigure creșterea standardului de vaiață al românilor și integrarea României în piața unică europeană”.
„Din păcate, Guvernul Tăriceanu PNL nu a reușit să vină în fața țării cu această viziune și strategie în fața Parlamentului și în fața țării, fiind preocupat de supraviețuirea sa politică, care se realizează, după cum bine știm, cu sprijinul PSD, care devine co-părtaș la efectele negative ale acestei politici în economie”, a mai declarat Theodor Stolojan.
Stolojan a arătat că PDL, în calitate de partid de opoziție, a dorit să arate că există tendințe negative cu impact direct asupra standardului de viață al populației, și aceste tendințe trebuie contracarate de cei care sunt responsabili într-o țară cu guvernarea.
„De aceea i-am cerut premierului Tăriceanu și domnului Isărescu, pentru că ambii au responsabilitate în acest domeniu, să vină cu un program concret în acest domeniu”, a adăugat Theodor Stolojan, precizând că democrat-liberalii au conturat câteva direcții la care sunt dispuși să colaboreze, chiar și cu acest guvern „neputincios”.
Întrebat dacă PDL cere ca acest program să primească votul Parlamentului, Theodor Stolojan a declarat că acest lucru „rămâne să îl stabilească domnul Tăriceanu, împreună cu Mugur Isărescu”.
„Rămâne ca cei doi stabilească în ce măsură doresc să obțină acordul Parlamentului asupra acestui program, dar va fi foarte greu, dânșii neavând o susținere politică clară în Parlament, ci numai una negociată, netransparent”, a spus Stolojan.
În opinia sa, „un astfel de program necesită să fie însușit, dacă se poate, de toate partidele politice din România, pentru nucleul acestui program privește măsuri economice cu bătaie lungă în timp”.
La rândul său, președintele PDL, Emil Boc, a arătat că PSD este „co-responsabil de dezastrul economic spre care se îndrepată România, prin faptul că susține în continuare la guvernare PNL și Guvernul Tăriceanu și trebuie să își asume în totalitate responsabilitatea pentru această situație fără precedent”.
„Pe de o parte este la guvernare, și pe de altă parte critică și atrage atenția cu privire la dezastrul către care ne îndreptăm. Din nefericire, PSD-ul este co-părtaș, co-autor la tot ceea ce se întâmplă în această țară, din punct de vedere economic”, a precizat Emil Boc.