PDL îl propune pe Cristian Constantinescu, președintele UNSAR și fost director general la Allianz-Țiriac Asigurări, pentru funcția de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), mandatul Angelei Toncescu la conducerea Comisiei urmând să expire în luna iunie.
PDL îl propune pe Constantinescu pentru funcția de președinte CSA, pe Cristian Ilie pentru cea de membru CSA și pe Sorin Florescu pentru a fi membru în CNVM, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, după ședința de luni a BPN al partidului.
„Sunt opțiunile PDL, urmând să fie discutate și cu ceilalți parteneri din coaliție și să trecem la votarea acestor propuneri în Parlament”, a spus Voinescu.
Componența Consiliul CSA este stabilită de către Parlament.
În prezent, președinte CSA este Angela Toncescu, care a primit în iunie 2006 un mandat pe cinci ani, la propunerea PNL.
Constantinescu, în vârstă de 61 de ani, este cel care a început să construiască Allianz-Țiriac în 1994, când a înființat, alături de alți doi specialiști în asigurări – Gavril Mureșan și Ileana Cucoș, societatea Asigurări „Ion Țiriac”, denumirea fiind schimbată după preluarea unei participații de 51% de către grupul german Allianz în anul 2000.
El s-a retras anul trecut de la conducerea Allianz-Țiriac, dar a rămas președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), funcție pe care o ocupă din 1997 și pentru care a fost reales în 2010, cu un mandat de trei ani.