PDL: După noul proiect de asistență socială, vor primi ajutoare de căldură doar familiile nevoiașe



Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, este așteptat să vină în Guvern cu un nou proiect de asistență socială țintită, potrivit căruia urmează să primească subvenții și ajutoare de căldură doar familiile nevoiașe.
Voinescu a spus că la ședința BPN al PDL s-a discutat despre un nou sistem de asistență socială deoarece expiră sistemul actual de subvenții la căldură.
„În Guvern este așteptat ministrul Muncii să vină cu un proiect de asistență socială țintită, urmează să primească subvenții, ajutoare de căldură doar familiile nevoiașe, nu în mod paușal de la miliardar la șomer să primească toată lumea subvenții, cum a fost în ultimii 20 de ani”, a mai spus Voinescu.
Ministrul Muncii declara, la sfârșitul săptămânii trecute, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, că în acest an, prin Legea asistenței sociale, se încearcă scoaterea asistaților social din dependență și încurajarea lor să muncească și să devină activi pe piața muncii.
„Statul nu poate să îți plătească până la nivelul la care să stai acasă. Asta înseamnă dependent de ajutorul statului. Anul acesta încercăm, prin Legea asistenței sociale să-i scoatem pe oamenii aceștia din dependență și să-i încurajăm să muncească și să devină activi pe piața muncii. Chiar dacă vor avea venituri mai mici statul poate să le completeze veniturile prin ajutoare, dar nu pot să-ți dau bani la nivelul la care tu să stai acasă și să aștepți să vină poștașul cu banii”, a spus Lăzăroiu.
Ministrul Muncii declara, în 28 iulie, că 23% din banii pentru prestații sociale se duc la cei mai bogați 20% dintre români, iar aceștia trebuie scoși din sistem, precizând că 200-300.000 dintre asistații sociali sunt de ani de zile aceiași în sistem, unii fiind chiar apți de muncă. „23 la sută din banii pentru prestații sociale se duc la cei mai bogați 20 la sută dintre români. Aici, mare parte sunt pentru alocațiilor copiilor, care sunt universale și e normal să fie așa, dar 6 la sută din totalul banilor alocați pentru venitul minim garantat se duc la cei mai bogați 20 la sută. Cei mai săraci sunt acoperiți de 37 la sută din plata prestațiilor sociale. Trebuie să-i scoatem din sistem pe cei care nu ar trebui să fie asistați social”, a declarat Sebastian Lăzăroiu.
Sebastian Lăzăroiu a mai spus că 200-300 de mii dintre asistații sociali sunt de ani de zile aceiași în sistem, unii dintre ei fiind chiar apți de muncă. În acest context, demnitarul a precizat că trebuie scăzută dependența de sistemul de asistență socială și trebuie introdus un sistem de sancțiuni.
Ministrul a adăugat că speră în septembrie să fie votată Legea asistenției sociale cu amendamentele care vor fi propuse, precizând că prin noul act normativ se încearcă reducerea cheltuielilor cu asistența socială de la 2,9 – 3 la sută la 2,1 la sută până în 2013.