PDL a fost perceput, sub conducerea lui Emil Boc, în principal ca partid prezidențial, în care contează doar voința șefului statului, formațiunea reușind, pe de altă parte, să câștige majoritatea alegerilor din 2004 până în prezent.
Partidul a trecut, în mandatul lui Emil Boc, prin alegeri parlamentare, prezidențiale, locale, europarlamentare și prin câteva referendumuri, dovedind o eficiență electorală inconstestabilă, dar nu desăvârșită.
Imaginea formațiunii a fost aceea a unei construcții disciplinate, chiar obediente față de șeful statului, fost președinte și lider inconstestabil al partidului. Abia spre finalul acestei perioade au început să existe voci în partid, cum ar fi Vasile Blaga, Radu Berceanu și Cezar Preda, care să se opună public și coerent unor poziții sau declarații ale lui Traian Băsescu.
Emil Boc, primar al Clujului, a fost ales președinte al PD după ce Traian Băsescu, liderul formațiunii, a câștigat alegerile prezidențiale din decembrie 2004.
În 2005 și 2006, PDL a fost parte a guvernării, și, în pofida conflictului mocnit cu PNL și a relațiilor în continuă degradare dintre Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu, aderarea la UE părea că este obiectivul care ține unită construcția politică aflată la cârma țării.
În primăvara anului 2007, PD a fost scos de la guvernare de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, urmare a acutizării conflictului politic al acestuia cu șeful statului. PDL a criticat vehement gestul, iar ruptura dintre cele două partide și dintre cele două palate, Cotroceni și Victoria, s-a adâncit.
Un alt moment politic important al acelui an a fost suspendarea din funcție a șefului statului. În 2007, PD l-a sprijinit masiv pe Traian Băsescu la referendumul pentru demiterea șefului statului. Președintele, împreună cu partidul, au acumulat capital politic important în acea perioadă, iar românii care au mers la urne au votat masiv în favoarea lui Traian Băsescu.
PD a câștigat, condus fiind de Emil Boc, europarlamentarele din toamna anului 2007, primele alegeri de acest fel din România. Democraților le-au revenit 13 mandate de europarlamentar, PSD a câștigat 10, PNL – 6, PLD – 3 și UDMR – 2.
Pe de altă parte, prezența la vot nu a fost suficientă și pentru validarea referendumului lansat de șeful statului pentru introducerea votului uninominal în două tururi. Au existat voci care au acuzat partidul pentru eșecul de la referendum, în privința capacității de mobilizare a populației.
PD, în frunte cu Emil Boc, a inițiat o moțiune de cenzură în același an, dar demersul a fost respins de către Parlament, ceea ce a acreditat ideea existenței unei alianțe „netransparente” a PNL cu PSD, pentru susținerea guvernului minoritar al liberalilor cu UDMR.
De asemenea, PD a câștigat localele din 2008, mai puțin la București, unde Vasile Blaga a fost înfrânt de Sorin Oprescu, independent. Emil Boc a câștigat însă un nou mandat de primar al Clujului, cu un scor mare. Șeful statului declara, cu acea ocazie, că presa care a tot spus despre Emil Boc că este „trompeta” lui Traian Băsescu ar trebui să îi ceară scuze președintelui PDL, care a dovedit că are simpatia și sprijinul masiv al clujenilor.
În 2008 a avut loc absorbția PLD, formațiune desprinsă din PNL și constituită din rivalii lui Călin Popescu Tăriceanu, conduși de Theodor Stolojan. Modul în care această alipire a avut loc poate fi considerat un succes, retrospectiv, chiar plecând de la faptul că nu au existat nemulțumiri masive în cele două formațiuni în legătură cu modul în care au fost distribuite funcțiile de conducere.
La generalele din 2008, PDL a câștigat mai puține voturi decât PSD+PC. Din modul de calcul rezultat prin aplicarea legii electorale, PDL a primit însă cu un mandat de parlamentar în plmai mult decât alianța PSD+PC. La negocierile pentru desemnarea premierului, faptul a fost folosit ca și argument de către președinte pentru ca viitorul șef al Guvernului să provină din rândul democrat-liberalilor. După retragerea inexplicabilă și încă neexplicată oficial a lui Theodor Stolojan din postura de premier desemnat, Emil Boc a fost numit premier al unui guvern PDL-PSD, care avea, cel puțin pe hârtie, o majoritate de 70% în Parlament. Emil Boc a reușit, o vreme, să mențină un echilibru în Guvern, în PDL și în relația cu PSD, dar marile reforme ale statului, promise în campania electorală, nu au avut loc.
PDL a câștigat 10 mandate la europarlamentarele din 2009, iar PSD+PC 11 mandate. Dar după validarea rezultatelor, Elena Băsescu, ce candidase ca independent, s-a reînscris în PDL, astfel încât rezultatele „de facto” obținute de către cele două forțe politice au fost la egalitate.
PSD a plecat în 2009 din Guvern, după ce Emil Boc l-a remaniat pe ministrul social-democrat al Internelor, Dan Nica, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale. PSD, opoziția și mare parte a presei au invocat faptul că în spatele gestului lui Boc se află voința lui Traian Băsescu, lucru confirmat chiar de unele declarații ulterioare ale președintelui, care s-a lansat în acuzații grave la adresa social-democratului.
Guvernul minoritar PDL a fost apoi demis ca urmare a unei moțiuni de cenzură a PNL, susținută de PSD, ceea ce nu a însemnat însă și plecarea Executivului, care a asigurat interimatul, iar după mai multe tentative de numire a unui nou Cabinet, Boc a redevenit premier.
PDL l-a susținut pe președintele Traian Băsescu în cursa pentru un nou mandat, alegerile din decembrie 2009 fiind câștigate la scor mic, datorită voturilor românilor din diaspora.
În urma unor negocieri greoaie și a unor plecări din PSD care au avut loc după prezidențiale și după Congresul social-democraților, a fost format un guvern PDL-UDMR-UNPR și minorități, aflat în funcție și în prezent.
Popularitatea acestui Guvern a scăzut masiv de-a lungul anului 2010, din cauza efectelor crizei economice și a modului în care s-a desfășurat comunicarea publică a Executivului și a partidului. Fragilitatea construcției politice a Guvernului a fost demonstrată de necesitatea ca numeroase legi importante să fie adoptate prin asumarea răspunderii. Opoziția a inițiat numeroase moțiuni de cenzură, ca urmare a la fel de numeroaselor asumări ale răspunderii Guvernului în parlament, dar acestea au fost respinse, la limită.
Anul 2011 marchează răcirea relațiilor dintre Traian Băsescu și PDL.
Emil Boc a fost criticat în 2011 de șeful statului pentru modul în care a gestionat problema majorității guvernamentale în Parlament, constatându-se că aceasta a fost pierdută, cel puțin la Senat.
În primăvara acestui an presa a relatat, pe surse, că șeful statului a dorit înlocuirea actualului premier cu un tehnocrat, motivul fiind recâștigarea încrederii în guvernare și anumite „presiuni externe”. Potrivit informațiilor care au circulat în mediul politic și în presă, Emil Boc a agreat, inițial, ideea, la fel ca mulți dintre liderii PDL, dar apoi opiniile s-au schimbat.
A fost invocat faptul că un premier independent ar numi oameni noi în Guvern și la nivel local, fapt ce ar încurca socotelile liderilor democrat-liberali. Apoi, tot pe surse, au apărut informații că premierul Emil Boc nu mai vrea să renunțe la șefia Guvernului și nici la cea a partidului, totul în contextul în care o altă idee vehiculată și chiar asumată public a fost cea legată de separarea funcțiilor de președinte al PDL și de cea de prim-ministru.
Emil Boc conduce PDL de șase ani și este premier de aproape trei ani. Rămâne de văzut dacă partidul apreciază rezultatele acestei perioade și dacă va decide să îi acorde un nou mandat de președinte, precum și dacă îl va menține în fruntea Guvernului.
Cristian Fierbințeanu
