PDL cheamă la dialog toate partidele din România, societatea civilă și media pentru a discuta despre calitatea discursului politic din România de astăzi, a declarat, luni, Sever Voinescu, menționând că opoziția practică un limbaj „jignitor și ofensator”.
„Exprim îngrijorarea sinceră a PDL, a conducerii PDL în special, în legătură cu degradarea limbajului folosit de liderii politici în discusrul politic de liderii politici în discursul politic din România, în ultima vreame. Constatăm că s-a ajuns la un nivel de vulgaritate și de violență în a te referi la persone politice, la personalități importante în statul român, că opoziția practică un limbaj, dacă spui suburban ești amabil, jignitor și ofensator”, a spus Voinescu, după ședința BPN al PDL.
Sever Voinescu a apreciat că acest gen de discurs „produce un rău în sistemul social românesc”.
„Este inadmisibil să promovăm în dialogul dintre noi, oamenii politici jigniri și, nu mai vorbesc, afirmații calomnioase”, a adăugat Voinescu.