PDL cere USL să prelungească termenul de depunere a declarațiilor de impozitare de către fermieri



PDL cere USL să prelungească de urgență termenul de depunere a declarațiilor de impozitare de către fermieri, termen care expiră luni, a anunțat, după ședința Colegiului Director al partidului, președintele PDL, Vasile Blaga.
Blaga a spus, luni, că fermierii nu numai că nu sunt informați despre impozitele pe care trebuie să le plătească și nici nu știu să completeze aceste declarații de impozitare. „Este evident că Guvernul duce lipsă de bani, investițiile în majoritate sunt blocate, dar asta nu înseamnă să nu regândească noile impozite, unele taxe pe care le au agricultorii și să le dea posibilitatea să știe ce au de făcut”, a precizat Blaga.
Vasile Blaga a mai anunțat, după ședința Colegiului Director, că PDL se opune scăderii pragului de validare a referendumului, menționând că legea în acest sens a fost adoptată de Senat și se află la Camera Deputaților.
„Nu este posibil să nu luăm exemplul statelor care au avut același parcurs ca și noi și 9 dintre ele au în acest moment prag de 50% la referendum”, a mai spus Blaga.
USL este în situația de a rata 3 ațiuni importante pentru România, prelungirea acordului cu FMI, revizuirea Constituției și regionalizarea, a mai afirmat Blaga. El a precizat că au fost ratate privatizări la Oltchim, Poșta și, în curând la CFR și este posibil să nu mai fie prelungit acordul cu FMI, ceea ce va fi rău pentru România.
El a adăugat că revizuirea Constituției „parcă se desfășoară în clandestinitate, nu se fac informări către opinia publică”.
Blaga a apreciat și că, în privința regionalizării, USL nu spune, practic, când va dori să facă regionalizarea, nici câte regiuni vor fi și „nu discută de principii, ci doar de dorința de a-și servi clientela politică”.