Solicitare

PDL cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pe tema Mecanismului de Cooperare și Verificare în Justiție



Gheorghe Flutur: „Situația MCV-ului a fost grav afectată de USL în ultima perioadă”
Gheorghe Flutur: „Situația MCV-ului a fost grav afectată de USL în ultima perioadă”

Partidul Democrat-Liberal cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României pe tema Mecanismului de Cooperare și Verificare în Justiție – MCV, a declarat ieri secretarul general al partidului, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur. Flutur a spus că această cerere este motivată de impactul cazului fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare, precum și de dezbaterea în regim de urgență a legii privind personalul de specialitate din Justiție pentru a se putea pune efectiv în practică cele două legi – Codul de procedură penală și Codul Penal.
„Situația MCV-ului a fost grav afectată de USL în ultima perioadă. Condamnarea unui ministru în funcție nu este decât cireașa pe tort. Evident, cazul Fenechiu nu ar fi trebuit să existe, el nu ar fi trebuit nominalizat. Dar domnul Ponta ne-a obișnuit cu această situație. Poate este dorința de a trece, ca ministru interimar, prin toate ministerele. 14 miniștri, cu domnul Fenechiu, au părăsit într-un an și două luni Guvernele României sau nu au făcut parte din ele din cauza incompatibilității, câțiva au fost, ca și domnul Ponta, dovediți plagiatori. Iar, din nefericire, ultima situație – aceasta cu Fenechiu, este cu totul specială. Reamintim că în Mecanismul de Verificare și Control se vorbea de un binom, de doi miniștri cu probleme, se pare că sunt mai mulți în această perioadă în care au rămas în Guvern. Domnul Ponta s-a autodenunțat atunci când a fost acuzat domnul Dragnea de fraudarea referendumului. Gravele probleme sunt confirmate chiar de un senator, fost în PSD, care spune lucrurilor pe nume și sesizează DNA-ul”, a declarat secretarul general al PDL.
Flutur a arătat că USL face exact ceea ce MCV–ul recomandă a nu se face. El a mai amintit și de proiectul de revizuire a Constituției ”în care nu mai putem vorbi nici de separarea puterilor în stat, nu mai putem vorbi nici de independența Justiției”. Flutur atrage atenția că un raport nefavorabil României pe MCV îl va afecta pe fiecare român. „Nu vom avea o dată clară de intrare în Schengen, deși îndeplinim criteriile tehnice, iar pe de altă parte, investițiile străine în România vor scădea, afectând grav economia”, a încheiat liderul democrat-liberal.



Recomandări

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Raportul MCV menționează tensiunile provocate de OUG 13 și modificările la legile Justiției

Procurorul-șef DIICOT, Daniel Horodniceanu , despre auditul Ministerului Justiției: „Bucuroși le ducem toate! „

Asociația Magistraților din România cere demiterea ministrului Justiției Raluca Prună. Motivul: Temele din agenda ministerială „nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar”

DNA cere arestarea preventivă a lui Relu Fenechiu și a unui fost director din Ministerul Justiției