Solicitare

PD le cere lui Geoană și Tăriceanu să precizeze dacă mai susțin proiectul votului uninominal

Liderul democrat, Emil Boc, a declarat, ieri, că PD le solicită lui Mircea Geoană și Călin Popescu Tăriceanu să precizeze public dacă mai susțin proiectul votului uninominal, un gest de responsabilitate fiind cel al deputatului PSD Victor Ponta, care a demisionat din Comisia de Cod electoral.
„PD le solicită domnului Mircea Geoană și domnului Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de președinți ai PSD și respectiv PNL, să precizeze public dacă mai susțin sau nu proiectul votului uninominal. Solicităm să spună public dacă partidele pe care le reprezintă mai susțin legea votului uninominal, dacă mai respectă semnătura pe care și-au dat-o cu privire la susținerea proiectului votului uninominal în varianta Pro Democrația”, a precizat Boc.
El a precizat că, dacă până la începutul sesiunii parlamentare Comisia de Cod electoral nu va reuși să adopte legea votului uninominal, PD va reitera solicitarea adresată președintelui Traian Băsescu de a organiza „imediat” un referendum pe această, „pentru a fi impus cu forța” votul uninominal.
În opinia lui Boc, clasa politică a ajuns în același punct în care era în urmă cu 4 ani, adică la nivelul unor declarații de intenție în privința votului uninominal.
„Una spune Mircea Geoană la televizor, alta spune Anghel Stanciu sau Eugen Nicolicea în comisie. Cine are în ultimă instanță autoritatea în PSD? Domnul Geaonă sau domnii deputați care reprezintă PSD în comisie?”, s-a întrebat liderul PD.
El a mai spus că, deși nu se declară un fan al lui Victor Ponta, califică retragerea acestuia din Comisia de Cod electoral drept un gest de responsabilitate, care ar trebui să îi dea de gândit lui Mircea Geoană.
La rândul său, secretarul general al PD, Vasile Blaga, a spus că PSD „supralicitează” în privința votului uninominal, pentru că nu dorește așa ceva.
El s-a declarat revoltat de proiectul legislativ propus de PSD, referitor la alegerea uninominală a președinților Consiliilor Județene. „Este o inepție”, a catalogat Blaga această propunere
Potrivit lui Blaga, în Constituție se arată că autoritățile publice locale sunt primarul, Consiliul Local și Consiliul Județean. El a spus că președintele Consiliului Județean este unul dintre consilierii județeni, astfel că nu este posibilă, din punct de vedere constituțional, alegerea directă prin vot a acestuia.

Recomandări

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”

Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. „Sucevenii au decis fără PSD în turul 2 și le respectăm votul”

Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Gheorghe Șoldan a declarat că își dorește ca PSD „să nu se implice în niciun fel” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale